A fost și este una dintre cele mai mari companii din România, care însă la Botoșani nu mai are nici o reprezentanță, filială sau agenție.
După ce sucursala județeană a ”Petrom” a fost închisă de în urmă cu aproximativ un deceniu, sediul din municipiul reședință, situat chiar pe strada PECO, undeva la capătul zonei industriale, a intrat în conservare. Ulterior însă acesta a fost dărâmat pur și simplu, astfel încât pe terenul care l-a găzduit nu mai există nici un indiciu că acolo și-a desfășurat activitatea ”sucursala PECO Botoșani”. Doar fântâna de lângă poartă a rămas în picioare.
Și uriașele depozite de combustibil au fost dezafectate, politica firmei fiind aceea a depozitelor zonale, Botoșaniul fiind aprovizionat de la Roman.
Petronela Vizitiu, Cezar Albu și Dumitru Monacu sunt câțiva dintre botoșănenii care au făcut parte de-a lungul timpului din conducerea Petrom Botoșani.
Tactica dărâmării la propriu a sediului a fost aplicată și la ”Forma”, conducerea fostei IMAIA scăpând astfel de plata impozitului pe clădire.
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Manifestări culturale la Casa Memorială „Nicolae Iorga” - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024