Disputa pe conducerea firmei de salubrizare a municipalității a ajuns de marți la Oficiul Registrului Comerțului (ORC), care deja a redirecționat-o spre Tribunalul Botoșani, acolo se va tranșa noul litigiu.
Rămas singur în vechiul consiliu de administrație, care a fost revocat de consilierii locali, Cezar Nicuță, actual director adjunct, a depus la ORC o solicitare de intervenție în procedura de înregistrare a noilor membri ai CA.
Potrivit acestuia, SC Urban Serv SA ar fi depus actele necesare pentru modificarea CA-ului, în sensul numirii consilierilor județeni Constantin Pătrăuceanu, Sergiu Marian și Cătălin Olaru și publicării în Monitorul Oficial, chiar dacă aceștia săptămâna trecută își exprimau public dubiile privind acceptarea noilor funcții.
Ex-președintele fostului CA a contestat practic la ORC legalitatea desemnării noilor componenți.
El susține că atributul desemnării membrilor CA aparține exclusiv Adunării Generale a Acționarilor, ori în cazul SC Urban Serv SA a aprobat și Consiliul Local o hotărâre în această privință, care, lucru extrem de rar, nu a fost vizată pentru legalitate de secretarul municipiului Botoșani.
Pe 15 mai a primit și răspunsul de la Registrul Comerțului, prin care este informat că solicitarea sa va fi transmisă Tribunalului Botoșani.
”Dacă la cererile de înregistrare sunt depuse cereri de intervenție, directorul ORCT și/sau persoana desemnată, transmit întregul dosar, care cuprinde cererea de înregistrare în Registrul Comerțului și cererea de intervenție, precum și înscrisurile depuse în susținerea acestora”,
Laura Leonte, director ORC Botoșani, în răspunsul către Cezar Nicuță.
Practic, instanța va trebui să se pronunțe asupra întregului dosar și să decidă dacă pot fi înregistrați noii membri ai CA sau dacă dă curs solicitării lui Nicuță și respinge legalizarea abia numitului consiliu de administrație.
”La orice cerere pe care o mai face Urban Serv la Registrul Comerțului, la toate fac opoziție și le atac. Am înțeles că s-au mai depus astăzi (ieri, n.r.) niște cereri la Registrul Comerțului și am să fac o nouă cerere de opoziție, că am dreptul să mă judec”,
Cezar Nicuță, membru demis din CA.
Consecința noii acțiuni este că SC Urban Serv SA nu va avea CA până ce nu se vor termina de soluționat litigiile în instanță. Astfel, societatea de salubrizare a orașului ajunge într-o situație fără precedent de la înființarea în urmă cu 20 de ani, aceea de a nu avea consiliu de administrație, organism care trebuie să aprobe cele mai importante hotărâri necesare desfășurării activității, inclusiv bugetul. Iar toate aceste lucruri se întâmplă în condițiile în care, pe fundalul acestui conflict fără precedent, sunt probleme tot mai mari în curățenia orașului, rampele de gunoi fiind uneori sufocate de gunoi.
Oricum, se naște astfel deja al doilea proces privind noul CA de la Urban Serv, ceea ce înseamnă că unitatea Consiliului Local va sta o bună perioadă de timp fără consiliu de administrație.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Medic nou la Spitalul Județean pe o specialitate importantă
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024