Compania Eltrans se confruntă cu o situație fără precedent de la preluarea activității de blocare și ridicare a automobilelor parcate neregulamentar în municipiul Botoșani.
La începutul verii un echipaj al unității Consiliului Local a extras un Hyundai Accent parcat nelegal pe strada Miorița, undeva în apropierea Teatrului Vasilache.
Autoturismul era funcțional și nu făcea parte din categoria rablelor pe care municipalitatea le ridică pentru a elibera domeniul public.
Reprezentanții SC Eltrans SA au așteptat săptămâni bune ca proprietarul să se prezinte pentru a-și recupera autovehiculul.
Acesta s-a deplasat într-un târziu la depoul din zona industrială, a inspectat mașina, a vrut să o ia înapoi, însă s-a răzgândit brusc când a auzit cât trebuie să plătească.
Societatea percepe 40 de lei pentru fiecare zi de depozitare a unui automobil și când și-a făcut rapid un calcul, conducătorul auto a refuzat să reintre în posesia mașinii, realizând că, ”eu nu iau banii ăștia pe dânsa dacă o vând”.
Și din câte se pare, tocmai cu asta se ocupă, cu comercializarea de mașini.
Cum nu a semnat vreun act de cedare efectivă a mașinii, care nici nu se încadrează la rablele pe care le poate trimite la fier vechi, SC Eltrans SA adăpostește în continuare Hyundai-ul în curtea unității.
Directorul companiei susține că regulamentul aprobat de Consiliul Local Botoșani nu prevede ce se întâmplă în cazuri de acest gen astfel încât se află în imposibilitatea de a acționa.
”Pregătesc o adresă către Consiliul Local ca să modificăm regulamentul, pe parcurs vezi cum apar anumite probleme. Mașina a fost ridicată pentru că era parcată ilegal, dacă era rablă, acum era deja valorificată. Dar în situația aceasta nu avem ce să facem cu mașina. Până nu o radiază...”,
Victor Ivănescu, director general SC Eltrans SA.
În aceste condiții, respectivul Hyundai Accent beneficiază și de un loc privilegiat în perimetrul amenajat mașinilor ridicate, fiind parcat chiar lângă sediul unității.
Între timp, anvelopele i-au cedat, iar mașina stă mai mult pe jante.
Interesant este că proprietarul autovehiculului este un client al SC Eltrans SA. În trecut i s-a mai ridicat un autoturism, un BMW mai exact, după care a venit însă în scurt timp să-l recupereze, achitând toate taxele aferente.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024