În sala de festivităţi a Şcolii Gimnaziale Nr. 2 Botoşani a avut loc o activitate în cadrul proiectului derulat de CRIPS- UNICEF privind prevenirea abandonului şcolar. UNICEF a demarat campania „ Hai la şcoală” ce s-a desfăşurat în acest an şcolar la nivelul Şcolii Nr. 3, structură a Şcolii Gimnaziale Nr. 2 Botoşani.
În prima parte a activităţii, cadrele didactice au prezentat rezultatele activităţii celor 20 de elevi din grupul ţintă care au susţinut un scurt program artistic, primind la final diplome, cărţi şi dulciuri din partea CRIPS-UNICEF, prin Felicia Maria Mihai, expert județean.
În partea a doua a activităţii directorul unităţii gazdă, prof. Maria Ştefancu, împreună cu reprezentanţii instituţiilor partenere din reţeaua comunitară pentru prevenirea abandonului şcolar, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia pentru Protecţia copilului, Primăria Botoşani, Prefectura, Protopopiatul, CJRAE, Poliţia de Proximitate şi cadre didactice au dezbătut aspectele legate de eficientizarea şi armonizarea activităţii reţelei comunitare pentru reducerea acestui fenomen, accentuat în anii precedenţi şi pe fondul crizei economice.
Participanţii la întâlnire au identificat o serie de acţiuni ce pot fi întreprinse pentru reducerea ratei abandonului şcolar: integrarea elevilor cu risc de abandon şi menţinerea acestora în sistemul şcolar, prin mai buna informare, colaborare și responsabilizare a instituțiilor ce fac parte din rețeua comunitară privind reducerea abandonului și absenteismului școlar.
Săracia, migrarea populației, destrămarea familiilor, sunt doar câteva dintre cauzele renunţării la şcoală. Împreună, putem să transformăm şcoala într-un loc mai prietenos pentru copii. “ Hai la şcoală!”…și în anul şcolar 2015-2016!
[[galerie-foto]]
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024