O grupare de funcționari ai serviciilor de stare civilă, care ar fi eliberat ilegal, ani la rând, cărți de identitate românești, a ajuns în atenția anchetatorilor.
Percheziții de amploare au fost declanșate în județul Botoșani, de procurorii Parchetului General. Peste zece mii de ucraineni, moldoveni și ruși ar fi obținut documente care le permit libera circulație în spațiul european.
Pe raza unei comune din Botoșani, într-o singură locuință, figurau 6.000 de oameni, spun anchetatorii, lucru știut inclusiv de autoritățile locale. 20 de suspecți au fost duși la audieri, la Iași.
Cel puțin 20 de funcționari publici de la serviciile de evidență a populației și stare civilă din orașul Bucecea și comuna Vârfu Câmpului din Botoșani făceau parte din rețeaua bănuită de comerț cu cărți de identitate. În birourile lor, anchetatorii au făcut percheziții.
Reporter: Nu vi s-a părut suspect că sunt mai mulți oameni pe o singură locație?
Daniel Avatamaniței, viceprimar
„Eu le-am spus că nu este OK.”
Reporter: Deci știați de această practică!
Daniel Avatamaniței, viceprimar
„Da.”
Reporter: Dacă știați de această practică, ați încercat să luați vreo măsură?
Daniel Avatamaniței, viceprimar
„Nu."
Angel Ghiorghiu, primar
„ Au fost ridicate niște documente de pe circuitul de avizare pentru emiterea cărților de identitate. Au fost ridicate acte din mai multe perioade, inclusiv listele electorale."
Rețeaua ar funcționa de șase ani, iar sumele pe care le primeau suspecții pentru un document de identitate românesc ajungeau până la 450 de euro, potrivit stirileprotv.ro.
Cei mai mulți dintre cei care și-ar fi cumpărat pentru doar câteva sute de euro cărți de identitate românești, dar mai ales pașapoarte, sunt ucraineni, iar potrivit ultimelor estimări ar fi vorba despre peste 10.000 de astfel de persoane. Ar fi ales să își părăsească țara, mai ales după ce Ucraina a fost invadată de Federația Rusă.
Solicitanții cărților de identitate susțineau că au redobândit cetățenia română, însă nimeni nu poate spune cu certitudine că nu s-au folosit de acte false.
Mai grav, bănuiesc anchetatorii, este că printre cei care ar fi obținut fraudulos documente de călătorie românești s-au strecurat și foarte mulți ruși, care, deși pretind că s-ar fi născut în orașe precum Moscova sau Sankt Petersburg, ar fi urmași ai românilor. Temerea este că, în realitate, ar fi, de fapt, agenți sub acoperire ruși care ar fi reușit astfel să ajungă în țări din Occident!
Ca să le poată elibera actele de identitate românești acestor persoane, funcționarii publici vizați de anchetă le făceau, mai întâi, rost de domicilii pe hârtie. Moldovenii, ucrainenii și rușii ajungeau în acest fel să figureze la adrese, fără ca proprietarii să știe acest lucru, ori unde aceștia acceptau să îi ia în spațiu în schimbul a 150 de euro. În alte cazuri, adresele de domiciliu trecute în actele vândute străinilor erau în realitate niște construcții distruse și abandonate.
Reporter: Ați văzut alți cetățeni, în afară de români?
Localnică: „Nu."
Reporter: Cetățeni ruși ați văzut?
Localnică: „Nu, n-am văzut. Mai sunt case libere, oameni care au plecat în străinătate."
Funcționarii de la serviciile de evidență a populației încasau între 50 și 100 de euro pentru fiecare carte de identitate înregistrată în sistemul național. Alți 50 de euro ajungeau în buzunarele funcționarilor de la primării care emiteau documente necesare, cum ar fi, de pildă, adeverințe de rol fiscal sau copii după acte de stare civilă.
Reporter: Sunt adevărate acuzațiile?
Funcționară
„Nu, nu cred că sunt fondate, sunt obiectul muncii. Sunt persoane care vin și solicită acte de identitate, deci, dreptul lor legal."
Suspecții sunt vizați de numeroase acuzații de corupție și fals, de la luare și dare de mită, trafic și cumpărare de influență, până la falsuri în înscrisuri oficiale ori sub semnătură privată.
(Foto: Captură video/politiadefrontiera.ro)
Concurs de colinde organizat cu greu la Botoșani: CARE sunt marii câștigători
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile