În cursul lunii iulie, mai mulți angajatori botoșăneni au sesizat o serie de probleme către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani.
În cursul acestei zile am prezentat o serie de nereguli pe care agenții economici le încalcă și modul în care acestea se răsfrâng asupra angajaților. În luna iulie a acestui an, au fost sesizate patru accidente în timpul programului, toate cu incapacitate temporară de muncă. Totuși, în aceeași lună, mai mulți angajatori au ales să sesizeze inspectorii Muncii cu privire la problemele întâmpinate de angajați.
Într-un comunicat de presă transmis de reprezentanții ITM se menționează că în cadrul Compartimentului Contracte Colective de Muncă şi Monitorizare Relaţii de Muncă, în cursul lunii iulie 2023, au fost eliberate 2.045 de certificate/rapoarte cu informaţii extrase din baza de date gestionată de Inspecţia Muncii, 45 de parole pentru transmiterea on-line a registrului electronic al salariaţilor și un număr de 21 carnete de muncă aflate în gestiune şi neridicate de titulari în termenul legal.
Totodată au fost preluate la sediul Inspectoratului de Muncă, un număr de 166 de registre electronice de evidență a salariaților.
În ceea ce privește interacțiunea directă cu cetățenii și problemele pe care aceștia le-au reclamat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, în luna iulie 2023, au fost înregistrate 33 de petiții, din care 5 au fost redirecționate către alte instituții. Motivele cele mai des întâlnite ale acestora au fost:
17-pentru neplată salarii, 8-pentru neefectuare concediu odihnă, 7-neeliberarea documentelor pentru încetarea activității, 4-pentru muncă nedeclarată, 3-condiții muncă, 2-desfacerea nelegală a contractului individual de muncă, 2-program lucru, 2-bonuri de masă, 2-normă lucru, 1-vouchere, 1-ore suplimentare, 1-muncă în zile de sărbători legale, 1-fișa postului, 1-diurnă, 1-fișa aptitudine.
14 evenimente au fost comunicate în această lună de către angajatori către Inspectoratul Teritorial de Muncă, opt dintre acestea evenimente au fost cercetate de angajatori și avizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă.
(Sursa foto - Delucru.md)
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024