Femeile din Botoșani vor avea parte de testări gratuite pentru prevenirea cancerului de col uterin.
Echipa medicală de la Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iași se deplasează cu unitățile mobile de screening pentru prevenirea cancerului de col uterin în localitățile unde există interes din partea autorităților locale și medicale.
Testările au loc în cadrul proiectului ONCOPREV – ”Fii responsabilă de sănătatea ta! Prevenție, depistare, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin”, derulat de IRO în județele din nord estul țării, împreună cu Fundația Enable România.
Doamnele cu vârsta între 25 și 30 de ani vor face testare Babeș Papanicolau, iar cele cu vârsta între 30 și 64 vor beneficia de testare HPV. Testările sunt gratuite, iar femeile au nevoie doar de buletin în original și copie. Echipa medicală le va recolta secreții de la nivelul colului. Doamnele și domnișoarele trebuie să se pregătească așa cum fac în mod obișnuit pentru un consult ginecologic.
În luna iunie, în județul Botoșani sunt programate următoarele deplasări:
3.06.2022 - Orașul Darabani, jud. Botoșani, de la ora 9.00, în fața Casei de Cultură “Teodor Balș”
15.06.2022 - comuna Călărași, jud. Botoșani, de la ora 9.00, în fața dispensarului
15.06.2022 - comuna Santa Mare, jud. Botoșani, de la ora 12.00, în curtea Primăriei
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024