Polițiștii au ridicat de la domiciliu un tânăr de 23 de ani și l-au escortat direct la Penitenciarul Botoșani.
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Șcheia, din familia de romi Bozomală, implicată recent în mai multe fapte de furt, dar şi în fapte violente, a fost ridicat de poliţişti de la domiciliu, pe 30 mai, în baza unei condamnări definitive la pedeapsa de 1 an şi 2 luni de închisoare. Marian Simion Bozomală a fost condamnat pentru infracţiunea de tăinuire la tâlhărie calificată, pedeapsa rezultând şi în condiţiile de recidivă ale acestuia.
Având în vedere că tânărul trebuia ridicat din mijlocul numeroasei comunităţi de romi din Șcheia, poliţiştii de la Postul Local au acţionat cu sprijin, atât de la Biroul de Ordine Publică al Poliţiei municipiului Suceava, cât şi de la o grupă de mascaţi ai Serviciului de Acţiuni Speciale.
Marian Simion Bozomală a fost reţinut şi escortat până la Penitenciarul Botoşani, unde îşi va executa pedeapsa.
Cel mai recent scandal provocat de Marian Simion Bozomală, foarte grav, s-a petrecut în luna martie a acestui an. Familia Mandache, care are o casă în apropiere de comunitatea de romi, a fost atacată de patru fraţi, toţi din familia Bozomală. Agresorii au spart două geamuri la casă şi unul la maşină, terorizând familia. Proprietarul, Cătălin Mandache, mai avusese în trecut probleme cu fraţi Bozomală. Agresorii din acest caz au fost identificaţi în persoana fraţilor Simi Nicolae Bozomală, de 20 de ani, Ilie Robert Bozomală, de 21 de ani, Cornel Iulian Bozomală, de 15 ani, şi Marian Simion Bozomală, de 23 de ani.
În urma acelui incident, familia Mandache s-a mutat cu chirie într-un apartament din Suceava. Decizia a fost luată pentru siguranţa soţiei şi copiilor lui Cătălin Mandache. Recent, încă patru romi din Șcheia, autori de tâlhării, au primit pedepse cu închisoarea sau detenţie în centre de minori, în urma unor decizii definitive ale instanţelor de judecată. (Sursa: Monitorul de Suceava)
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Botoșăneni atacați pe Pietonalul Unirii: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Zeci de viitori medici din Botoșani au dat examenul de rezidențiat – SPECIALIZĂRILE
Oana Sava
Nov 18, 2024
FĂRĂ bilete gratuite pentru copii la meciul FC Botoșani – FCSB
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Se caută consilier la AJOFM Botoșani – LISTA locurilor de muncă
Oana Sava
Nov 18, 2024