Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” înglobează peste jumătate de milion de lucrători, iar președintele Bogdan Hossu a lansat un atac dur la adresa ministrului PSD al Muncii, Marius Budăi, solicitându-i din nou să renunțe la funcție.
Liderul CNS ”Cartel Alfa” a avut o intervenție la B1 TV în care a spus că demnitarul botoșănean ar trebui înlocuit pentru că nu a rezolvat nicio problemă majoră din aria ministerului pe care îl conduce, ba mai mult, a creat și alte probleme.
Bogdan Hossu s-a enervat după ce Marius Budăi a plecat la Bruxelles ca să renegocieze eliminarea pragului de 9,4% din PIB pentru pensii, trecut în PNRR și a revenit cu angajamentul că vârsta de pensionare va fi crescută pentru toată lumea la 65 de ani.
Liderul sindical l-a catalogat drept ”secretos” pe deputatul de Botoșani și a arătat că, în continuare, după 8 ani la Curtea de Conturi poţi beneficia de pensie specială, după 9 ani la funcţionarii parlamentari şi după 25 de ani în armată şi sistemul de apărare.
”E clar că e o incoerenţă. În loc să fie un mecanism unitar în politica respectivă, e o discriminare. Secretomania asta a dus şi la dezvoltarea unui mecanism de informaţii false care se discută şi nu arată decât o anumită incompetenţă. De aceea noi am şi spus că dl Budăi ar trebui retras din prima linie a miniştrilor deoarece nu a făcut decât să bulverseze toate sistemele, pensiile publice, pensiile speciale, legea salarizării bugetare, care ar fi trebuit finalizată până acum. Legea dialogului social, pe care o avea în calendar, a lăsat să fie făcută pe genunchi în trei săptămâni în Parlament, fără posibilitate de verificare, drept care, din februarie, facem o nouă Ordonanţă de corecţie”,
Bogdan Hossu, președinte CNS ”Cartel Alfa”.
În opinia acestuia, atitudinea ministrului Budăi dovedește o anumită nepregătire sau o suspiciune că totul e politic şi nu trebuie discutat cu partenerii sociali.
Bogdan Hossu a reamintit că România este în pericol să piardă miliarde de euro sub formă de granturi din cauza nereglementării pensiilor speciale.
FOTO: PSNews.ro
Kiev: Racheta rusească a zburat două minute prin Botoșani, sistemele românești NU au detectat-o
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Polițiștii de penitenciare amenință cu nepăzirea pușcăriilor de Crăciun și Revelion
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
O casă a luat foc în prima zi de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Ce s-a ales de Rareș Prisăcariu, câștigătorul sezonului 13 Românii au talent
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile