În luna aprilie a anului 2016, pe data de 10, se va organiza un stagiu de karate organizat de clubul CS Kokoro Botoșani, iar invitatul de gală va fi Hansi Albert Mady.
Canadianul este unul dintre cei mai cunoscuți practicanți din lume ai stilului Isshin-ryu și posedă centura roșie, cu nouă dani. Cu peste 35 de ani experiență în artele marțiale, a fost timp de cinci ani la rând campion mondial la categoria “spargeri”. De asemenea, a intrat în Hall of Fame-ul stilului Isshin-ryu, ca instructorul anului și dojo-ul anului.
Hansi, care de altfel este titulatura lui Albert Mady, a mai fost În România în anul 2013, iar acum va veni în toate centrele unde sunt dojo-uri afiliate ale federației FOIKR, de care aparține stilul Isshin-ryu. Stagiul va dura patru ore, iar accesul spectatorilor va fi gratuit. Cei care vor să participe la stagiu vor trebui să plătească 50 de lei.
La main-event sunt așteptați practicanți ai stilului din toată România și, mai ales, cluburile CS Kokoro Botosani, CS Torakai Botosani si CS Ryukay Suceava .
(O.B)
Citește și: Frumuseţea asta sparge dinţii în cuşca de la Polivalentă: Îmi place să surprind – GALERIE FOTO
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Artiști din Republica Moldova expun la Botoșani: CÂND are loc vernisajul
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile