În ziua de marți, 26 mai 2015, începând cu ora 16.00, la Casa de Cultura a Sindicatelor Botoșani, sala cu Fresca, se va desfășura Consiliul General al filialei Cartel Alfa din Botoșani.
Potrivit comunicatului de presă trimis redacției de președintele Marius Oroșanu, principalul subiect pe ordinea de zi a acestei ședinte este alegerea noului Birou Executiv al filialei Cartel Alfa Botoșani, pentru un mandat de patru ani, începand cu data de 1 iulie 2015. Conform statutului, Biroul Executiv al filialei este ales prin vot secret de catre delegații prezenți și este alcătuit din cinci membri: Președinte, vicepreședinti (3) și secretar.
Până la data de 30 aprilie 2015, termenul limită pentru depunerea candidaturilor, următoarele persoane și-au exprimat intenția pentru a ocupa o funcție în Biroul Executiv, depunându-și candidatura, care a fost analizată și validată de Comisia de validare stabilită la nivelul filialei:
Pentru functia de Presedinte (1 post / 2 candidaturi):
1. Daniel Bulboacă (Presedintele Sindicatului Solidaritatea Sanitara din Botosani)
2. Camelia Socianu (Presedinta Sindicatului Impact Botosani)
Pentru functia de Vicepresedinte (3 posturi / 3 candidaturi):
1. Iulian Boby Buciuleac (Presedintele Biroului Teritorial Botosani al Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual)
2. Marcel Cristian Sadovei (Presedintele Sindicatului Servicii Comunitare si Utilitati Publice Botosani, actual Secretar al filialei Cartel ALFA Botosani)
3. Paul Spatariu (Presedintele Sindicatului Atitudinea Botosani, actual Vicepresedinte al Cartel ALFA Botosani)
Pentru funcția de Secretar (1 post / 1 candidaturi):
1. Gabriel Teodorescu (Președintele Sindicatului Veterinarilor din Botoșani)
La Consiliul General al filialei Cartel ALFA Botoșani a confirmat prezența Bogdan Iuliu Hossu, președintele Confederației Naționale Sindicale ”Cartel ALFA”.
”Îmi exprim întreaga disponibilitate pentru a avea pe data de 26.05.2015, anterior sedinței Consiliului General al filialei, întâlniri informale cu reprezentanții autorităților publice din județul Botoșani (Instituția Prefectului județului Botoșani, Consiliul Județean Botoșani, Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, Primăria mun. Botoșani, Casa Județeană de Pensii etc.), cu reprezentanții mass-mediei locale și cu unii dintre principalii angajatori din Botoșani, parteneri de dialog social pentru sindicatele afiliate la Cartel ALFA”, a declarat Bogdan Iuliu Hossu, președintele CNS Cartel ALFA.
Ștefan Bănică Jr. vine la Botoșani într-un concert extraordinar
Gabriela Erdic
Jan 30, 2025
Sute de elevi s-au întâlnit astăzi cu jandarmii botoșăneni
Oana Sava
Jan 30, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Amendă de 1.000 de lei pentru un botoșănean care și-a renovat apartamentul
Oana Sava
Jan 30, 2025
Polițiștii i-au învățat pe elevii dorohoieni că tăcerea doare
Oana Sava
Jan 30, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile