Unul dintre agresorii tânărului de 25 de ani din Botoşani, aproape omorât în bătaie la Zvoriştea, este consilier local în comună.
Poate pare greu de crezut, dar o persoană care a primit girul oamenilor din comună pentru a-i reprezenta a ajuns să fie cercetată pentru fapte penale. Este vorba de Viorel Iavnic, de 48 de ani, care marţi seară a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore. După cele 24 de ore petrecute în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava, Viorel Iavnic a plecat acasă, fiind plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
La fel de grav este şi faptul că la agresiunea de săptămâna trecută consilierul ales pe listele ALDE şi-a angrenat şi fiul, pe Mihai Iavnic, de 25 de ani. Şi acesta a petrecut 24 de ore în arestul poliţiei, iar ulterior a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Măsuri similare au fost luate faţă de alte două persoane suspecte, respectiv Bogdan Tănăsucă, de 25 de ani, şi Dan Popovici, de 44 de ani.
A cincea persoană care a participat la bătaie, Irimia Amariţei, de 66 de ani, nu a scăpat însă atât de ieftin. Considerat principal instigator al acţiunii de săptămâna trecută, Irimia Amariţei a fost arestat ieri de magistraţii de la Judecătoria Suceava pentru o perioadă de 30 de zile. Decizia poate fi contestată la instanţa superioară, dar până atunci bărbatul rămâne după gratii.
Cele cinci persoane menţionate sunt cercetate pentru comiterea infracţiunii de „loviri şi alte violenţe”.
Ieşit din spital, Florin Valentin Rotaru care locuiește în Botoșani are o mână în ghips, la care simte dureri foarte mari. Şi pe picior are încă urme ale bătăii crunte pe care a primit-o, iar în cap are tăieturi şi copci care atestă că a fost victimă a unor barbari.
Reamintim că, scenele de violenţă s-au petrecut în urmă cu o săptămână, pe 27 iunie, pe un imaş din satul Zvoriştea. Tânărul de 25 de ani, care lucra ca zilier la ferma unui localnic, a fost aproape omorât în bătaie. Totul ar fi plecat de la o dispută pe care proprietarul fermei de vaci o are cu un alt localnic din Zvoriştea şi care a degenerat într-o bătaie sângeroasă.
Dumitru Ursăciuc, unul din martorii acestui eveniment venit din Evul Mediu, a povestit cum s-au petrecut lucrurile:
„Mai mulţi indivizi dintr-un clan local au venit cu utilaje agricole, înarmați cu bâte, inclusiv arme de vânătoare, pe imașul satului Zvoriștea, acolo unde familia mea are o fermă de creștere a vitelor. Eu eram însoțit de încă un tânăr la momentul respectiv, băiatul bătut şi băgat în spital. Bărbații care ne-au atacat au blocat cu utilajele drumul de acces și ne-au fugărit cu un tractor. Eu am reușit să fug și să mă ascund în pădurea din apropiere, dar băiatul care lucra la fermă a alunecat și a căzut din cauza ploii de afară, iar cei care îl urmăreau l-au călcat intenționat cu tractorul peste picioare, după care au continuat să îl bată, unul dintre ei cu un furtun cu bile din fier, până când acesta a rămas inconștient. Speriați de faptul că acesta era aproape mort, atacatorii au fugit lăsându-l plin de sânge și inconștient”.
Imediat ce a revenit lângă tânărul bătut, proprietarul fermei de vaci a sunat la 112 şi a solicitat ajutor. Din cauza terenului desfundat şi mocirlos ca urmare a ploilor căzute, tânărul bătut a fost transportat la ambulanţă cu o căruţă.
Ajuns la spital, Florin Valentin Rotariu a fost internat de urgenţă, iar diagnosticul pus a fost destul de cutremurător: politraumatism prin agresiune, traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoştinţei, plagă parietală stângă, contuzie coloană cervico-dorso-lombară, fractură pumn stâng, contuzie femur stâng şi gleznă stângă, potrivit Monitrul de Suceava. Şi pentru că răzbunarea nu a fost deplină, iar persoana căutată a reuşit să scape, lucrurile nu s-au calmat. Dumitru Ursăciuc a fost căutat la locuinţă de aceiaşi indivizi care l-au snopit în bătaie pe Florin Valentin Rotariu.
Chiar şi după declanşarea anchetei, tensiunile la Zvoriştea între cele două tabere rămân la cote ridicate, iar dacă poliţiştii nu vor fi suficient de vigilenţi nu este exclus ca violenţele să escaladeze.
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024