Președintele PNL a primit la Târgul Agro-Zoo un coș cu diverse obiecte. Îl acuză pe Costică Macaleți, despre care spune că amenința oamenii din apropiere, că s-ar fi supărat pentru că….
”Pentru că Nechifor nu i-a înmânat un coș și lui pe scenă, îi trimite a doua zi, prin dispoziția lui, fără să fie descentralizată stațiunea de la Popăuți, să-i facă o verificare de două săptămâni. Poliție, Finanțe...fratele meu, nu avea acea sesizare până duminică? L-a invitat frumos, l-a prezentat frumos, nu i-a înmânat. Pentru asta a doua zi, mai mult că i-a spus băiatului cu scena: Bă, nu-ți bagi mințile în cap, vezi-ți de treaba ta, tot umbli după ăștia. Îți dai seama, el invitat acolo pe scenă, înainte de a urca pe scenă îi amenința pe oameni”, a declarat
Florin Țurcanu.
Liderul liberal a mai menționat că lucrurile se vor reașeza după data de 16 noiembrie, adică după al doilea tur al alegerilor prezidențiale, când Klaus Iohannis ar urma să devină președintele României.
”Cam ăsta este dl. prefect, eu îl cunosc de foarte mult timp, nu-l mai recunosc. Când aducea vițeii la abator la mine era un om elegant, corect, cinstit, vorba cu mine, discutam mult. Acum, de când a ajuns mare om în județul ăsta, se gândește că mă execută pe mine cu tot băieții mei. Îmi pare rău pentru el, dar îi spun un singur lucru, nu uita cui îi sapi groapa că, cazi singur și dacă vrea război cu mine o să-l ducem împreună, nici o problemă, dar să respecte legea. Mai este un pic, să numere zilele, nu mai are mult, un pic până pe 16 noiembrie și după aia discută”, a adăugat
Florin Țurcanu. (G.E.)
CITEȘTE:
Prefectul trimite controale cu Poliție și inspectori la o instituție condusă de un liberal