Țurcanu din nou la Dosar de Politician: Urmărit cu pistoalele de PSD-iști. Abator care sacrifică cai - VIDEO
Președintele PNL de Botoșani, Florin Țurcanu a ajuns pentru a treia oară
la emisiunea Dosar de Politician, difuzată marți, 25 martie de postul
național de televiziune România TV. El a fost dat exemplu alături de
alți liberali apropiați de Crin Antonescu și care au fost condamnați în
diverse procese. Nu au fost omiși fratele sau tatăl președintelui
Consiliului Județean de la Botoșani. Redăm în continuare materialul
difuzat de postul TV.
Nici Florin Țurcanu nu se simte foarte bine. Țurcanu este unul dintre locotenenții cei mai fideli ai lui Crin Antonescu. El declara recent că oamenii din PSD îl urmăresc cu pistoalele și vor să-l anihileze. Țurcanu conduce Consiliul Județean Botoșani. Baronul local a fost condamnat recent la șase luni de închisoare cu suspendare și cu un termen de încercare de doi ani, într-un dosar de fals intelectual.
Țurcanu a fost acuzat că a exclus din partid mai mulți consilieri județeni pe baza unor documente fictive. El a falsificat nu mai puțin de 19 documente oficiale și le-a folosit în justiție.
Cu toate acestea, fratele baronului de la Botoșani, un anume Mihai Țurcanu a fost desemnat de Crin Antonescu să facă parte din lista de candidați la alegerile europarlamentare. Țurcanu junior nu are nici un fel de merite politice în interiorul PNL fiind dat afară, cu scandal, anul trecut, de la conducerea Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVA) în scandalul cărnii de cal.
De fapt frații Țurcanu alături de tatăl lor dețin la Botoșani un abator unde sacrifică cai. Presa a relatat că abatorul fraților Țurcanu a livrat carne de cal unor firme care apoi a revândut-o ca și carne de vită unor restaurante din București.
CITEȘTE:
VIDEO: Ţurcanu din nou la Dosar de Politician: baroni, prostie, DNA, DIICOT…