Iohannis pentru justiție, Țurcanu în proces pentru furt intelectual
Printre aceștia se numără deputatul Alin Popoviciu (vicepreședinte PDL), Mircea Moloț (vicepreședinte PNL),
Florin Țurcanu (vicepreședinte PNL), Aristotel Căncescu (vicepreședinte PNL), Constantin Ostaficiuc (președinte PDL Timiș), dar și șeful de campanie a lui Iohannis, Vasile Blaga (președinte PDL), iar ultimul, dar nu cel din urmă, este liderul PNL Prahova, Mircea Roșca.
Aceștia sunt doar câțiva dintre liderii ACL care au făcut campanie pentru Iohannis și s-au afișat lângă el la mitinguri. Ei sunt cei care au aplaudat atunci când Iohannis striga pe scena despre ”baronii de care România trebuie să scape”, ”independența justiției” sau ”combaterea corupției”.
Iată câteva declarații făcute de
Klaus Iohannis:
”Ne uităm în jur şi ce vedem? Numai corupţie, minciună, numai sărăcie” , a spus
Iohannis la Brăila.
“Corupția există evident și evident avem o combatere a corupției. (…) Nu poate nimeni să spună că nu combatem corupția, avem și rezultate. Avem rezultate chiar foarte interesante, dacă ne gândim doar la politicienii dovediți și condamnați. Asta mă face să fiu optimist și să spun că, da, avem corupție, dar avem combaterea corupției și lucrurile merg spre bine”, a declarat
Iohannis.
În timp ce candidatul de Dreapta la președinție milita pentru dreptate, colegii făceau vizite la DNA
“
Eu cred că este nevoie de un președinte care garantează statul de drept, este nevoie de un președinte care garantează independența justiției și eu vreau să fiu un astfel de președinte. S-au făcut progrese semnificative și în zona consolidării statului de drept și în zona garantării independenței justiției, dar nici într-un domeniu, nici în celălalt, nu am ajuns la capătul drumului (…). Este un parcurs încurajator, care însă trebuie continuat. Și într-un domeniu și în celălalt președintele este important, atitudinea președintelui este importantă și eu mă voi implica în aceste două domenii”, a spus liderul liberal.
În timp ce
Iohannis făcea aceste declarații, o parte din oamenii care se ocupau de campanie făceau vizite la
DNA, judecătorii îi condamnau definitiv sau numele lor apărea în dosare mari de corupție. Ziarul citat prezintă mai multe fotografii din campania electorală în care Iohannis se afișează cu colegii de partid care au probleme cu legea.
Florin Țurcanu nu a reușit să scoate la Botoșani un scor bun
Ultimul intrat în ”lista penalilor lui Iohannis” este deputatul PNL,
Mircea Roșca. Acesta a făcut campanie la greu pentru Iohannis. Deși a colindat județul în lung și-n lat, Roșca nu a reușit să obțină un scor mulțumitor pentru PNL. Acum a intrat și el în rândul celor vizați de DNA, fiind acuzat de luare de mită.
Baronul de PNL de Botoșani,
Florin Țurcanu, condamnat definitiv la șase luni de închisoare cu suspendare pentru fals și uz de fals, a fost unul dintre vicepreședinții liberali care l-au susținut pe Iohannis foarte mult în campanie. Deși Țurcanu nu a reușit în primul tur să scoată un scor prea bun pentru liderul PNL, baronul liberal de Botoșani s-a afișat alături de candidatul ACL pe toată perioada campaniei electorale.
CITEȘTE:
Anunţ ŞOC făcut de Iohannis în meciul cu Ponta: Ţurcanu îşi va da demisia