Florin Țurcanu spune că a fost sunat de primarul din localitatea afectată care l-a informat despre dezastrul de care a avut parte împreună cu consătenii lui. Pagube și gospodării inundate am fost înregistrate și la
Dângeni.
”
Am trimis prima dată la Dângeni, pentru că m-a sunat primarul de acolo și i-am trimis o pompă de la Nova Apaserv să scoată apa din case la oameni că aveau oameni. După aia m-a sunat primarul de la Hănești și am venit aici să văd despre ce este vorba. După cum vedeți și dv. sunt în jur de 37 de gospodării afectate dar se mai fac verificări”, a declarat
Florin Țurcanu, președintele CJ.
Șeful județului s-a arătat uimit de acest nou fenomen meteorologic, care lovește în premieră, la o asemenea intensitate județul Botoșani și care într-o clipită a lăsat atât dezastru în urmă.
”
Din fericire nu am avut pierderi de vieți omenești. Inundații am avut în județ dar tornade de o viteză așa de mare nu prea am văzut. Am înțeles că prin câmp pe acolo este un grajd de animale pus la pământ în totalitate, de acolo spun oamenii că a început să vină. Nu ne putem pune cu clima”, a mai spus
Țurcanu.
Președintele Consiliului Județean a dat asigurări că va sprijini financiar comunitățile care au fost afectate de calamități naturale. Cel mai probabil după o rectificare bugetară întrucât suma existentă în fondul de rezervă este insuficientă.
”Acum vedem ce o să dea Guvernul, ce mai avem noi pentru calamitate și vom lua deciziile care se impun. Sunt obligat să aloc bani, cât am, în fondul de rezervă am 500 de milioane, atât am lăsat în primăvară, nu am cheltuit nici un leu, ăia o să-i dau dar sunt puțini”, a mai spus
Florin Țurcanu.
De la Hănești, șeful județului a plecat spre Dângeni iar ulterior spre Rădăuți Prut.
Gabriela ERDIC
Ștefania VORNICEANU
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Apocalipsa la Hănești, Primăria, postul de Poliție sau Biblioteca Comunală distruse parțial, copaci puși la pământ, casă năruită în totalitate: O tornadă în formă de con – GALERIE FOTO