Cursă în viteză prin județ mașină de teren - polițiști
Conducătorul auto a ignorat semnalele efectuate de polițiști continuându-şi deplasarea în mare viteză spre localitatea Ibănești. Imediat, au procedat la urmărirea maşinii folosind semnalele acustice şi luminoase iar în localitatea de frontiera Dumbrăvița, polițiștii de frontieră au încercat oprirea autoturismului.
Șoferul nu a ținut cont de semnalele regulamentare efectuate şi a acroşat cu mașina autospeciala Poliției de Frontieră. Ca urmare a impactului, autospeciala Poliției de Frontieră a fost avariată în partea stângă, iar jeepul urmărit, înmatriculat în Anglia, s-a răsturnat.
Șoferul din jeep a luat-o la sănătoasa pe câmp
Bărbatul aflat în jeep a încercat să fugă peste câmpul din apropiere. Pentru reținerea sa, polițiștii de frontieră au fost nevoiți să facă uz de armamentul din dotare, fiind trase două focuri de armă în plan vertical, cu respectarea reglementărilor legale, fără a rezulta victime sau pagube materiale.
Poliţiştii de frontieră au solicitat prin serviciul 112 un echipaj SMURD, pentru a se asigura cu privire la starea de sănătate a persoanei în cauză, care nu a avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.
La controlul efectuat asupra maşinii, au fost descoperite aproximativ 12 colete cu ţigări care au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul a fost condus la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Acțiune cu focuri de armă pentru trei moldoveni prinși cu zeci de mii de tigări de contrabandă- VIDEO & FOTOGALERIE