Tânărul se afla în trenul care pleca din municipiul Botoșani, înspre Timișoara, controlul fiind efectuat înainte ca acesta să părăsească gara.
În seara de ieri, 4 aprilie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani, în timpul unor activități de prevenire a faptelor antisociale, au depistat, în trenul Botoșani-Timișoara Nord, un tânăr, de 21 de ani, din județul Călărași, care era dat în urmărire la nivel național, întrucât se sustrăgea de la executarea unei pedepse cu închisoarea.
”Tânărul părea suspect, iar colegii i-au solicitat să se legitimeze, ulterior stabilind că pe numele său există un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani și 4 luni, emis de o judecătorie, din județul Ilfov”,
IPJ Botoșani
În urma controlului corporal, asupra sa a fost găsit un briceag cu lama de 16 cm, iar în bagajul acestuia au fost identificate mai multe bunuri, respectiv un pistol tip Airsoft, o rangă și o unealtă "gură de lup" .
”Aceste obiecte au rămas la noi, pentru continuarea cercetărilor, iar tânărul a fost escortat către Penitenciarul Botoșani, pentru a-și executa pedeapsa”,
IPJ Botoșani
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024