FC Botoșani a început partida de ieri cu Dinamo, pierdută cu 1-0, cu un jucător care încă n-a împlinit vârsta majoratului.
Este vorba despre Olimpiu Moruțan, un tânăr mijlocaș central, care este deja cotat la 100.000 de euro de site-ul de specialitate transfermarkt. A strâns deja 7meciuri în Liga 1. Cu Viitorul a evoluat tot meciul, în timp ce aseară a evoluat 75 de minute, fiind înlocuit pe final cu Endrick.
Cine e Olimpiu Moruțan
Născut în Cluj, mijlocașul de 17 ani a evoluat până în vară la Universitatea Cluj. A fost adus de FC Botoșani, care l-a folosit însă mai mult la echipa de juniori A. A debutat într-un meci cu LPS Bacău, câștigat la pas de echipa sa, scor 11-2. A înscris atunci de două ori și l-a impresionat de Valeriu Iftime, patronul clubului venind special la meci pentru a-l urmări.
"Am venit să-l văd pe Moruțan. O să auziți de acest băiat. Când ajunge mingea la el, se vede că e fotbalist", zicea atunci patronul echipei.
"E un tânăr cu mari calități. E un vârf al generației sale. Cel mai bine e ca el să vorbească pe teren despre asta. Cred că poate fi un viitor Gheorghe Hagi al fotbalului românesc", a zis Leo Grozavu.
Meci foarte bun cu Dinamo
Olimpiu Moruțan a fost notat cu 6 în Gazeta Sporturilor după prestația de aseară, una dintre cele mai mari note din echipa oaspete. Jucătorul a impresionat cu pasele excelente care au surprins în nenumărate rânduri apărarea dinamovistă. Și-a lăsat de câteva ori colegii în situații foarte bune de a marca, însă doar neinspirația acestora a făcut ca scorul să nu se schimbe.
Granzii Ligii 1 l-au vrut
Înainte de a fi luat de la U Cluj de FC Botoșani, Olimpiu Moruțan a fost în atenția câtorva cluburi importante din România.
Cornel Șfaițer a dezvăluitcă pe urmele sale erau deja Steaua, Viitorul și Dinamo: "Mă bucur că a ales să vină la noi. L-au vrut echipe importante din România. Steaua, Viitorul și Dinamo sunt doar câteva dintre ele. Sunt mai multe. O să vedeți că va fi un jucător foarte bun".
Scurt interviu cu Moruțan
- Felicitări pentru meciul de ieri! Cum ai simțit jocul? Ai întâlnit pe Arena Națională una dintre echipele mari ale României...
Mulțumesc! Am simțit că se putea face mai mult. Chiar cred că puteam lua toate cele 3 puncte. Dar asta a fost soarta jocului. Am jucat destul de bine, e clar că se putea și mai bine. Am însă nevoie de mai multă experiență.
- Leo Grozavu te compară cu Hagi și chiar spune că îi poți călca pe urme acestuia...
Da, așa este, știu ce a spus domnul antrenor. Nu vreau să fiu comparat cu domnul Hagi. A fost un fotbalist foarte bun. Eu deocamdată muncesc și încerc să devin și eu la fel de bun.
- Domnul Șfaițer se felicită pentru transferul tău, mai ales că te-au mai dorit câteva echipe mari ale României
Este foarte adevărat. Îi mulțumesc domnului Hagi că m-a vrut mult la Viitorul. Chiar nu regret că am venit la Botoșani. Sunt foarte fericit aici. Joc în Liga 1 și cred că Botoșani poate fi o rampă de lansare foarte bună. A tot dat în ultimii ani jucători buni.
Care sunt calitățile tale de bază și unde crezi că mai ai de muncit?
Mă consider un jucător tehnic, însă trebuie să mai lucrez la forță și viteză. Cred că aici am câteva probleme.
Ce planuri de viitor ai, atât pe termen scurt, cât și lung...
Visul meu e să joc într-un campionat de top din Europa. Dar acum sunt cu gândul la FC Botoșani. Trebuie să-mi ajut echipa să termine cât mai sus în clasament. Le mulțumesc și celor de la Universitatea Cluj. Îmi doresc să revină în Liga 1. E o echipă de tradiție și fotbalul românesc are nevoie de așa ceva. (Sursa: Gsp)
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024