Codul Muncii stabilește că, în ziua de 24 ianuarie, când se sărbătorește Unirea Principatelor, salariații din țara noastră beneficiază de o zi liberă.
În plus, angajații de la stat vor beneficia, așa cum s-a stabilit cu câteva zile înainte de începutul anului, de o zi liberă suplimentară în acea perioadă, astfel încât să se facă o punte între weekend și Ziua Unirii Principatelor, care pică marți, bugetarii beneficiind astfel de o minivacanță de patru zile.
Cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române - 24 ianuarie -, după cum scrie în Codul Muncii, salariații din țara noastră, indiferent dacă activează la stat sau în mediul privat, beneficiază de timp liber. În acest an, sărbătoarea pică într-o zi de marți.
În zilele nelucrătoare de sărbătoare legală, salariații trebuie să primească timp liber, dar există și categorii de angajați care trebuie să meargă la lucru chiar și în aceste zile.
Mai exact, este vorba despre angajații din unitățile sanitare sau cele de alimentație publică, precum și despre locurile de muncă în care activitatea nu se poate întrerupe din cauza caracterului procesului de producție sau specificul activității.
În cazul acestora, Codul Muncii stabilește compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Dacă aceștia nu pot primi timp liber, au dreptul de a primi un spor de cel puțin 100% din salariul de bază.
Neacordarea salariaților de timp liber în zilele nelucrătoare sau nerecompensarea lor pentru munca în respectivele zile poate aduce angajatorilor amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 lei.
Potrivit Avocatnet.ro, așa cum s-a stabilit prin HG 1.555/2022, bugetarii au parte, în 2023, de trei zile libere în plus față de cele 15 zile de sărbători legale, una dintre ele fiind acordată în preajma Zilei Unirii Principatelor. Concret, aceștia vor primi liber și în 23 ianuarie (luni), astfel că se vor bucura, de la sfârșitul acestei săptămâni, de o minivacanță de patru zile.
Totuși, ziua de 23 ianuarie va trebui recuperată până pe 28 februarie, prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru.
(Foto: rptv.ro)
Cum să ajuți organismul cu colici intestinale
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
„Tăcerea e tot violență!” – Elevii din Bucecea au dat voce soluțiilor printr-un videoclip premiat
Redacția Botoșăneanul
Feb 04, 2025
Când ajung pensiile la vârstnicii botoșăneni în luna februarie 2025, atât prin poștă, cât și pe card
Redacția Botoșăneanul
Feb 04, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 04, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile