"Nu au decât! Să schimbe toţi directorii"
Liderul liberal al judeţului urmează să participe la o şedinţă la sediul naţional al PNL unde vor fi atinse mai multe discuţii atât privitoare la următorul scrutin de alegeri cât şi cu privire la ruperea alianţei.
"Ajung la partid la ora 2.30 (n.r. luni, 24 februarie) şi vom avea mai multe discuţii, vom avea nişte analize şi în ceea ce priveşte campania electorală şi vom aborda şi alte probleme. Mâine vom decide oficial ce vom face", a declarat
Florin Ţurcanu.
Preşedintele PNL a declarat că efectele ruperii USL la
Botoşani nu vor fi resimţite foarte puternic, în primul rând din cauza faptului că directorii de deconcentrate susţinuţi de liberali ocupă funcţiile de conducere, pe baza unui concurs.
„Nu am nici o frică în ceea ce priveşte directorii de instituţii. Trebuie să respecte legea. Majoritatea directorilor erau în funcţii, nu au decât, să îi schimbe pe toţi, dar trebuie să respecte legea. E clară treaba din punctul meu de vedere. Daca soţul îţi închide dormitorul, îţi închide şi bucătăria, te scoate pe hol şi te dă afara şi acolo…", a mai spus
Ţurcanu.
"Până acum am avut parte de opoziţie din partea colegilor liberali"
De cealaltă parte,
Ovidiu Portariuc, într-un interviu acordat unui ziar regional, are o opinie similară preşedintelui PNL şi anume faptul că nu vor fi modificări majore pe plan local. În cazul lui Portariuc explicaţia ar rezulta din faptul că, PSD, cel puţin în plenul municipal ar fi fost deja în opoziţie de vreun an şi jumătate iar despărţirea de colegii din PNL s-ar fi produs deja, neoficial, undeva în trecut.
„Pentru mine nu va fi o schimbare foarte mare pentru că şi până acum am avut parte de opoziţie din parte partenerilor liberali. Nu văd ce ar putea să mai facă, doar să blocheze şi proiectele de interes clar cetăţenesc, PUD-uri, PUZ-uri. Nu cred ca va fi vreo diferenţă. Important este, în cazul în care vor ieşi de la guvernare, cum vor explica acest lucru cetăţenilor”, a declarat
Ovidiu Portariuc.
Primarul de Botoşani se află şi el la Bucureşti pentru a asista de pe primul rând la filmul ruperii USL căruia i-a dat şanse de „convieţuire” de 1% , diferenţa largă de 99% fiind vina PNL-ului, care ar fi cauzat „divorţul”. După ieşirea liberalilor de la guvernare, noul Guvern se pare că se va forma din USD până de „Ziua Femeii”.
(G.E.)
CITEŞTE:
Un consilier din Opoziţie ameninţă: Nu voi fi alături de Ţurcanu şi camarila sa de jefuitori
[[banner]]