Sute de botoșăneni au ales să petreacă ziua de sâmbătă la Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Popăuți, acolo unde s-a desfășurat cea de-a VIII-a ediție a Târgului Expozițional de miei, pielicele și produse tradiționale, se arată într-un comunicat trimis de PNL Botoşani.
În acesta se precizează că programul artistic a fost unul încărcat, botoșănenii prezenți putând admira dansul și cântul popular atât al formațiilor locale, printre care Rapsozii Botoșanilor, cât și a celor de peste Prut. În același timp, vizitatorii au avut ocazia să vadă exemplare de ovine, bovine, porcine de rasă, expuse de fermieri din județul Botoșani, dar și din alte județe ale Moldovei, precum Suceava sau Vaslui. De asemenea, fermieri dar și producători autohtoni și-au pus la vânzare marfa, nelipsind produsele lactate, legumele, fructele sau dulciurile.
Şeful judeţului, iar în ie
Invitați în cadrul Târgului Expozițional de miei, pielicele și produse tradiționale au fost și meșteri populari veniți și din afara granițelor județului, care și-au expus spre vânzare produsele de artizanat. Cu această ocazie, Florin Țurcanu, președintele Consiliului Județean Botoșani, a ales să îmbrace în prima zi a Târgului un port popular, în semn de păstrare a tradițiilor populare.
“Le multumesc tuturor celor care participă la acest Târg cu exponatele și produsele tradiționale. Îmi propun să fie un Târg județean puternic. Dacă vor participa așa cum participă și astăzi crescători de animale din județele din Moldova, este foarte bine pentru că noi putem, prin agricultură, zootehnie, pomicultură, viticultură să dezvoltăm acest județ și de acest doresc să susțin în continuare acest târg”, a declarat
Florin Țurcanu, președintele Consiliului Județean Botoșani
Ionică de la Moldoovis are o bucurie
Prin organizarea acestui târg s-a urmărit promovarea produselor autohtone, dar și încercarea de atragere de noi investitori interesați de dezvoltarea sectorului agricol și zootehnic în județul Botoșani.
“Ceea ce mă bucură cel mai mult este că suntem la ediția a VIII-a și am stârnit interesul tuturor oamenilor. Iată acum Consiliul Județean preia acest eveniment, ceea ce pe noi fermierii ne bucură. Cu ocazia acestui eveniment, se concretizeaza multe relații, contracte încheiate, și iată, de exemplu, astăzi am încheiat un contract cu o firmă din Brașov pentru achiziționarea laptelui de oaie“, a declarat
Ionică Nechifor, președintele Asociației Moldoovis Botoșani.
Parlamentarii PSD şi PNL reuniţi la târg
Printre oficialitățile județului prezente la eveniment s-au aflat deputații Roxana Anușcă Țurcanu, Verginel Gireadă, Costel Șoptică, Tamara Ciofu, senatorul Doina Federovici, dar și prefectul județului Costică Macaleți, precum și directori de deconcentrate.
Duminică, manifestările organizate cu ocazia celei de-a VIII-a ediții a Târgului Expozițional de miei, pielicele și produse tradiționale vor continua, invitați speciali fiind Ansamblul Emerit “Lăutarii“, dirijor Nicolae Botgros, alături de soliști precum Nicolae Ciubotaru, Nicolae Glib, Lidia Bejenaru și Ion Paladi.
VEZI ŞI:
Şeful CJ, cu ie şi brâu, alături de familie la Târgul Agro - Zoo - FOTOGALERIE
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
Idolul femeilor de trecute de prima tinerețe luat cu asalt la Târgul Agro Zoo: Vreau şi eu o poză - VIDEO & FOTOGALERIE