Într-o manieră netransparentă şi nedemocratică, inspectorul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean a lansat pe propria pagină de socializare modificările pe care le intenţionează în următorul plan de şcolarizare de la nivel liceal. Acestea constau în reducerea numărului de clase ale profilului real matematică-informatică şi suplimentarea profilurilor umane cu câte o clasă de ştiinţe ale naturii, respectiv ştiinţe socio-umane, modificările vizând colegiile cele mai performante din judeţ , C.N. „Mihai Eminescu” şi C.N.”A.T. Laurian”, arată USR Botoșani într-un comunicat de presă.
USR Botoşani îşi exprimă public îngrijorarea în ceea ce priveşte modalitatea în care se iau astfel de decizii, precum şi utilitatea în sine a acestora.
În primul rând, conducerea ISJ a procedat dictatorial, fără o minimă consultare a cadrelor didactice de la cele două colegii, de aici şi memoriul care s-a depus de către cele două corpuri profesorale. Avertizăm că aceasta este a doua oară când de la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean se procedează abuziv-autoritar, după ce vara trecută procedura de instalare a unor directori a trezit nemulţumiri în rândul cadrelor didactice, un astfel de protest plecând chiar de la C.N. „A.T. Laurian”.
Totodată, modificările din planul de şcolarizare al celor două colegii nu par să fie cu adevărat în sprijinul elevilor. Reducerea numărului de clase ale profilului mate-info este opus trendului pe care opţiunile elevilor l-au demonstrat în aceşti ani. Oportunităţile universitare şi de pe piaţa muncii arată o clară creştere a interesului celor implicaţi la aceste nivele de pregătire, formare şi activare profesională pentru profilele reale ale ştiinţei şi tehnicii. Planurile de şcolarizare trebuie să se plieze pe cerinţele venite dinspre piaţa muncii şi nu invers.
Justificarea lapidară folosită de lidera ISJ, potrivit căreia modificările ţin cont de „cererea foarte mare şi la admitere şi ulterior, la transferuri” arată un mod neprofesionist de a aborda problemele respective. Aceasta pentru că transferurile solicitate de elevi pe parcursul anului şcolar nu arată schimbarea opţiunii pentru profil, ci relaţiile tensionate pe care elevii în cauză le au, de cele mai multe ori, cu unii dintre dascălii lor. Aceasta este, în fapt, o megaproblemă pe care decidenţii de la nivelul ISJ preferă să o neglijeze de mulţi ani, chiar şi încălcând cadrul legal. Gradul de ne/mulţumire a elevilor şi părinţilor faţă de comportamentul unor profesori la catedră nu a fost în realitate niciodată prioritar pentru liderii din învăţământul judeţean. Se vorbeşte de mulţi ani de introducerea unei evaluări a profesorilor de către elevi şi părinţi, aşa cum se procedează în alte sisteme de învăţământ, mai performante decât cel românesc. Însă evaluarea nu s-a realizat niciodată. Mai mult, prin ordinul ministrului educaţiei nr. 3864/2021 au fost aprobate anul trecut şcolar fişa de feedback şi metodologia de aplicare prin care profesorii sunt evaluaţi. Din informaţiile pe care le deţine USR, acesta nu s-a aplicat la nivelul judeţului decât sporadic şi formal.
USR Botoşani invită conducerea ISJ să ia decizii pe baza datelor centralizate privind opţiunile elevilor pentru intrarea în liceu, să respecte legea şi să rezolve problemele reale ce duc la transferurile solicitate de elevi. Îmbunătăţirea procesului didactic are nevoie de o comunicare democratică elevi – profesori şi profesori - inspectori.
(Comunicat USR Botoșani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile