Botoșănenii trebuie, în continuare, să stea ore în șir, în frig și în picioare pentru a-și plăti dările către municipalitate, deși s-a discutat în repetate rânduri, s-a cerut și s-a promis că se vor asigura condiții decente celor care-și fac datoria față de fiscul local. USR Botoșani cere încă o dată edililor șefi ai Municipiului Botoșani să ia măsurile necesare pentru ca cetățenii să nu mai fie umiliți prin lipsa condițiilor de bază de la Direcția de Taxe și Impozite Locale.
Termenul scadent pentru primirea bonificațiilor a arătat încă o dată cu câtă lipsă de respect și indiferență pentru lipsa condițiilor decente sunt întâmpinați plătitorii de taxe și impozite locale. 15 martie era una dintre datele scadente, ceea ce a făcut ca botoșănenii să aștepte și câte trei ore pentru a da banii, deloc puțini, atât săptămâna trecută cât și la începutul acestei săptămâni.
Situația este cu atât mai inacceptabilă cu cât botoșănenii plătesc sume din ce în ce mai consistente ca dări locale. Nivelul acestora a crescut în 2022 între 10 și 20%, în funcție de tipul datoriei fiscale, iar banii pe care trebuie să-i scoată din buzunarul lor botoșănenii nu sunt deloc de neglijat. O familie de trei persoane, cu un apartament și o mașină ajunge să plătească peste 1000 de lei la bugetul municipalității pentru un singur an. De aceea, USR Botoșani consideră incalificabilă reacția edililor ce ar fi trebuit ca măcar să asigure condiții decente celor ce vin să dea astfel de sume. Lipsa de reacție, însă, arată o problemă majoră de comunicare interinstituțională, de competență și promptitudine a celor ce ar trebui să pună în aplicare soluții ce se pot identifica relativ ușor.
” La începutul anului am cerut lămuriri legate de măsurile luate pentru a preveni cozile de la taxe și impozite. Am propus prelungirea programului și compensarea orelor suplimentare prin zile libere acordate în lunile aprilie-iunie. Legea permite acest lucru și nu aveam nici un cost suplimentar. Ni s-a spus că totul este pregătit pentru cetățenii municipiului. Iată că acum oamenii ajung să aștepte din nou în frig și câte 2-3 ore.”,
a explicat Raluca Curelariu, consilier municipal USR.
(Comunicat USR Botoșani)
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024