”Ciolacu, lasă combinațiile penale și taie pensiile speciale!” a fost mesajul inscripționat pe bannerul pe care l-au desfăcut cei de la USR Botoșani joi, la prânz, în fața Consiliului Județean și a Prefecturii.
Mesajul transmis de useriștii prezenți în Piața Revoluției s-a dorit a fi un protest spontan față de impostura și incompetența ce caracterizează guvernele ce se rotesc în aceste zile la București.
USR Botoșani a cerut, încă o dată, tăierea pensiilor speciale și aducerea României pe cursul firesc de dezvoltare, cu ajutorul implicit al fondurilor europene ce sunt acum pe punctul de a fi pierdute. PNRR-ul, ce ar trebui să aducă mult-așteptata Autostradă a Moldovei, spitale la standarde europene și școli moderne, este pe punctul de a fi suspendat, fără ca sumele să mai poată fi atrase de România, iar motivul este refuzul guvernanților PSD și PNL de a respecta jaloanele stabilite cu Uniunea Europeană.
”Profităm de acest moment, al învestirii noului guvern, pentru a atrage atenția, din nou, asupra necesității eliminării pensiilor speciale. Cerem noului guvern să nu mai mimeze acțiunea, ci să treacă la treabă, așa cum nefireasca alianță nu a făcut până acum. Domnul ex-prim-ministru Ciucă a anunțat reforma pensiilor speciale, dar nu a făcut lucrul acesta. Oare din cauză că el și soția lui sunt beneficiari ai acestor pensii și au încasat anul trecut aproape 3 miliarde de lei vechi?! Domnul nou-premier Ciolacu, omul care nu a avut un serviciu până la 38 ani, s-a angajat să ducă la capăt aceasta misiune, pentru a nu rata banii prin PNRR. Până acum, această alianță a reușit cu brio să rateze aderarea la Schengen, a dus inflația și prețurile până la cer, a scos oamenii în stradă pentru că nu pot trăi decent cu salariile mici.”,
a declarat Marcel Gheorghiță, președintele USR al filialei Municipiului Botoșani.
Consilier local al Uniunii Salvați România, acesta a ținut să reamintească faptul că senatorii și deputații USR au demisionat, în mandatul trecut, înainte de finalizarea mandatului, tocmai pentru a nu beneficia de aceste pensii speciale.
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Escrocii sparg conturile de WhatsApp: „Schema 1.800” este noua înșelătorie care face ravagii
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Avocat din Botoșani plătit cu peste 90.000 de euro de Consiliul Județean Suceava
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile