Consilierii USR au propus solicitarea unui alt interval orar pentru lucrările de aplicare marcaje rutiere, în așa fel încât să nu încurce circulația pe străzile orașului.
Într-un municipiu în care circulaţia rutieră a devenit un coşmar în perioade din ce în ce mai mari din timpul zilei, aplicarea marcajelor rutiere creează probleme şi mai mari şoferilor. Lucrările se desfăşoară momentan în intervalul orar 8-16, când traficul este cel mai intens, iar activitățile de semnalizare și marcaj rutier presupun afectarea, dacă nu chiar blocarea circulației.
Șoferii botoșăneni au cerut în mod repetat ca aceste lucrări să fie realizate seara, iar cei doi consilieri USR au prezentat această problemă și în ședințele de Consiliu Local. Răspunsul primit a fost că această modificare nu poate fi făcută atât timp cât este un contract în desfășurare și că un program diferit ar presupune un cost suplimentar.
Ei bine, în ședința de joi se discută caietul de sarcini pentru contractul viitor, iar propunerea de program a rămas neschimbată, adică lucrările să fie realizate tot în intervalul orar 8-16.
Cei doi consilieri locali USR au depus un amendament la proiectul de hotărâre, acesta urmând a fi supus votului. Amendamentul, semnat de consilierii Raluca Curelariu şi Marcel Gheorghiţă, prevede ca viitorul operator să fie de acord cu un program al lucrărilor derulat între orele 16 şi 24. Intervalul 16-24 limitează impactul asupra traficului și nu generează costuri legate de sporul de noapte.
„Din discuţiile pe care le-am purtat cu domnul primar și cu colegii consilieri, a reieşit că și dumnealor consideră necesară o astfel de modificare, singura limitare fiind legată de faptul că realizarea lucrărilor pe perioada nopţii ar duce la creşterea costurilor, întrucât lucrătorii ar trebui plătiţi cu un spor de noapte. Am consultat codul muncii şi am găsit o soluţie pentru a evita aceste costuri mărite. Aşadar nu există nici un motiv pentru care nu s-ar aproba propunerea noastră. Sperăm că toți consilierii vor înțelege că e nevoie de măsuri concrete pentru a debloca traficul din oraș”, a declarat Raluca Curelariu.
Codul muncii defineşte „munca de noapte” ca fiind cea desfășurată în intervalul orar 22-6, iar „sporul de noapte” se acordă dacă angajatul lucrează minim 3 ore din acest interval. Conform amendamentului depus de consilierii USR, execuția lucrărilor de trasare a marcajelor rutiere între orele 16 şi 24 nu presupune înscrierea în condiţiile de acordare a sporului mai sus menţionat, fiind incluse doar două ore din intervalul prevăzut de lege în acest sens.
Executarea lucrărilor de acest fel în afara intervalului orar 8-16 se face şi în alte oraşe ale ţării, Iaşi, Bucureşti, Lugoj fiind doar câteva dintre acestea, în timp ce în Vestul Europei se aplică această măsură de ani buni.
Rămâne de văzut dacă și consilierii botoșăneni își doresc fluidizarea traficului din municipiu.
(Comunicat USR Botoșani)
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024