Amatorismul și politrucii partidelor ce au condus județul Botoșani au adus, din nou, operatorul de apă al județului în pragul falimentului. De data aceasta, nu mai pot să închidă societatea, ca să deschidă una nouă, așa că vom asista cum Consiliul Județean va aloca, din nou, sume imense pentru a menține Nova Apaserv pe linia de plutire. Din banii noștri, ai tuturor!
Însă cel mai grav este că societatea a fost și este condusă parcă spre bătaia de joc a noastră, a tuturor. Cu toții suportăm, zi de zi, efectele conducerilor neprofesioniste: apă cu porția, gropi în asfalt ce zac cu lunile nereparate, zeci de kilometri de conductă cancerigenă, lipsă de echipamente, canalizări colmatate și nicio investiție care să schimbe situația. Operatorul de apă și canal a fost mereu înțesat de pilele și relațiile politice și personale ale șefilor de la Consiliului Județean și ale apropiaților lor. Oameni fără nicio calificare în domeniu au ajuns comisari anti-fraudă, iar actualii directori au fost puși ilegal în funcție – fără vechimea minimă cerută de lege pentru o funcție de conducere din domeniu. Actualul director adjunct a ajuns în funcție după doar 6 luni de activitate în societate, fără nicio experiență similară anterioară!
USR a solicitat, în repetate rânduri, atât Consiliului Județean, cât și conducerii de la Nova Apaserv să explice de ce tolerează nedreptățile salariale și lipsa de profesionalism din cauză cărora serviciile oferite de societate sunt atât de proaste. Ni s-a răspuns în bătaie de joc, sau nu ni s-a răspuns deloc.
Credem că a venit momentul să cerem depolitizarea operatorului de apă, să cerem specialiști și măsuri radicale de reorganizare. Cerem salarii mai mari pentru cei care muncesc cel mai greu, nu pentru piloși și politruci.
USR lansează astăzi campania de strângere de semnături pentru demiterea conducerii de la Nova Apaserv. Botoșănenii pot semna petiția electronică pe site-ul https://schimba-apa.ro/, dar și fizic, la cele două corturi ce vor fi amplasate în Municipiul Botoșani: la Piața Mare și pe Pietonalul Unirii.
Site-ul campaniei prezintă cele mai importante probleme cu care se confruntă botoșănenii din cauza amatorismului din operatorul de apă, dar și soluțiile pe care USR le propune. ”Vom merge, împreună cu cetățenii care vor dori să ne însoțească, la conducerea Consiliului Județean să arătăm ce vor botoșănenii și să cerem măsuri urgente și eficiente. Suntem convinși că botoșănenii vor semna petiția în număr foarte mare”, a declarat Raluca Curelariu, consilier local și vicepreședinte al USR.
Comunicat USR Botoșani
Accident feroviar: Femeie lovită de trenul Dorohoi – Iași
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
A murit un actor care a jucat și pe scena teatrului botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Transportatori verificați cu un aparat special de către polițiștii botoșăneni - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024