Utilaj de tuns gazonul de peste un miliard adus pe „Municipal” - VIDEO & GALERIE FOTO
Nici mai mult nici mai puţin de 125.000 de lei s-au plătit pentru achiziţionarea unui utilaj de tuns şi compactat gazonul de pe Stadionul Municipal din Botoşani. El a fost achiziţionat de Direcţia de Servicii Publice Sport şi Agrement (DSPSA).
Potrivit directorului DSPSA, demersurile pentru cumpărarea acestui utilaj au fost începute din vară, iar pentru achiziţionarea lui a primit sprijin financiar din partea Primăriei Botoşani. „Am achiziţionat acest utilaj de la o firmă din Austria. Am făcut o achiziţie intracomunitară care a ajuns la suma de aproximativ 125.000 de lei. Am făcut acest demers deoarece fiind o achiziţie între state membre UE şi nu se plăteşte TVA, deci am mai dat jos o cotă de 24%. Am început acest demers undeva în luna iulie-august pentru achiziţionarea acestui utilaj, împreună cu conducerea clubului FC Botoşani am fost la conducerea Primăriei şi am avut înţelegerea şi ne-au sprijinit în acest demers”, a declarat Eugen Ţurcanu, director DSPSA Botoşani. De asemenea, conducerea DSPSA a mai menţionat şi faptul că acest utilaj pentru întreţinerea gazonului este al doilea de acest gen din România, primul aflându-se la Giurgiu. Maşina multifuncţională cântăreşte aproape o tonă şi poate tunde gazonul de pe stadion în aproximativ jumătate de oră. (A.D.) [[galerie-foto]]
CITEŞTE:
Nocturnă de 1 milion $ pe Stadionul Municipal cu stâlpi în faţa spectatorilor [[banner]]