Botoșănenii care au permis de conducere au întâlnit utilajul în trafic fără doar și poate. Și au avut parte probabil de un episod de nervi.
Pentru că respectivul utilaj ce aparține societății Urban Serv circulă în general cu 10 sau 20 km pe oră.
Cel puțin asta era viteza cu care rula dimineață în jur de ora 9:00 pe strada Bucovina.
Iar rolul acestui utilaj este să curețe porțiunile de lângă borduri. Deși în aparență pare că doar întinde praful cu o perie rotativă, șefii din Primărie îi explică utilitatea și spun că sub perie există și un aspirator care trage mizeria.
”Operațiunea de măturat mecanizat este trecută în regulamentul de salubrizare al orașului, este mai ieftină decât măturatul manual, este o operațiune eficientă și lucrul acesta esste demonstrat de cantitățile de deșeuri care sunt descărcate și cântărite în urma acestei operațiuni aceste măturători în urma parcugerii traseului”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
În urmă cu câțiva ani această procedură se făcea manual, cu răzuit la rigolă pentru a se strânge depunerile de lângă bordură.
În prezent se utilizează respectivul utilaj care pare într-adevăr moștenit din comunism.
”În primul rând am dat o dispoziție să nu mai meargă mașina înainte de ora 9:00, să nu mai facă traseul pentru că îngreunează foarte mult circulația atunci când toată lumea se grăbește la școală, la serviciu, această mașină ținea în spate un alt convoi de mașini”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Iar eficiența acestei mașini ar fi cantitățile considerabile de gunoi rezultate în urma acestei operațiuni, întrucât la finalul traseului cuva ei este plină.
Pe străzile unde autoturismele sunt parcate pe banda de lângă bordură nu se poate efectua salubrizare mecanizată.
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile