Marţi dimineaţă, polițiștii suceveni au fost sesizați că în noaptea precedentă persoane necunoscute au furat carburant din rezervorul unui utilaj de forat aparținând unei societăţi care efectuează lucrări de amenajare a
DJ 178, între localitățile Ilișești și Ciprian Porumbescu. Poliţiştii au stabilit faptul că hoţii au tăiat furtunul de alimentare cu carburant al utilajului de forat și au sustras aproximativ
100 de litri motorină din rezervor.
Persoana care a sesizat furtul este angajat al unei firme din Botoșani, societate care a subcontractat executarea lucrărilor, iar în noaptea respectivă cel în cauză a asigurat paza bunurilor folosite pentru amenajarea drumului județean.
„
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor şi recuperarea prejudiciului”, se precizează în
comunicatul poliţiei.
CITEȘTE:
Doi elevi din Flămânzi arestaţi pentru 30 de zile pentru furt de carburanţi