Complexul comercial Uvertura Mall invită botoşănenii vineri, 5 iulie 2013 cu începere de la orele 19:30 la o seară de teatru de improvizaţie care deschide astfel o serie de evenimente artistice pentru iubitorii de cultură. Reprezentaţia va avea loc la etajul patru din mall iar intrarea va fi liberă.
Invitaţii speciali ai acestui eveniment sunt trupa de teatru „IDIOT” din Iaşi. Lansată în iunie 2011, ”IDIOT” este singura trupă din Moldova care a îndrăznit să abordeze acest gen atât de riscant, dar care produce satisfacţii pe măsură. Regula principală a spectacolului este ca actorii să intre în scenă fără să ştie ce urmează să se întâmple. Asta pentru că publicul decide ce personaje apar.
Ei rămân înarmaţi cu mult curaj, bună dispoziţie şi tot umorul cu care au fost înzestraţi. Nu au regizor în spate, text în cap sau decor, iar singura lor recuzită este bunul simt. De la prima reprezentaţie şi până acum, cei patru actori - Alexandru Petrila, Theodor Ivan, Codrin Dănilă şi Ovidiu Ivan au jucat sute de spectacole fără să se repete, în cele mai diverse locaţii: teatre, festivaluri stradale, emisiuni tv şi diverse cluburi. Uvertura Mall are plăcerea să îi aducă acum la Botoşani, vineri 5 iulie, de la orele 19:30 la etajul 4.
CITEŞTE:
Dansuri şi melodii populare de vacanţă