Tombola Back to School organizată de Uvertura Mall se apropie de final, de aceea toți cei care își doresc pentru copiii, nepoții sau apropiații lor unul din cele 10 ghiozdane complet echipate în valoare de 300 lei/fiecare sunt așteptați la shopping în magazinele din Uvertura, pentru a nu rata această șansă. Botoșănenii mai pot depune taloanele participante la tombolă în urna aflată la parter până pe 11 septembrie 2015, ora 21:00.
Desemnarea fericiților câștigători se va face sâmbătă, 12 septembrie 2015, la parterul Centrului Comercial, la ora 10:00, iar toți cei interesați sunt invitați să asiste la marea extragere.
Pe lângă zâmbetele aduse de premiile pentru începutul noului an școlar, Uvertura Mall în parteneriat cu Clubul Modas Studio pregătește pentru sâmbătă noi activități de stimulare a cunoștințelor și a creativității celor mici.
Între orele 15:00- 17:00, copiii cu vârsta cuprinsă între 6-14 ani, sunt așteptați la etajul 4 al Centrului Comercial, la Atelierul de creat lumânări colorate, menit să ajute copii să-şi materializeze imaginația în scop constructiv.
Weekendul continuă să ofere copiilor momente de recreație, iar toți cei care vor să pătrundă în arta dansului tradițional românesc, sportiv, etnic și contemporan sunt invitați să participe la Atelierul de Arta și Dans, tot la etajul 4, sâmbătă, între orele 18:00- 20:00.
Iar surprizele nu se opresc aici, Uvertura mai lansează o provocare în cadrul acestui eveniment. Toţi copiii prezenți vor putea participa la o mini-tombolă, iar doi dintre ei vor primi cadou un voucher de cumpărături de 150 lei fiecare, valabil în magazinul pentru copii Louise din incinta Centrului Comercial. Prezența la etajul 4 şi completarea unui talon cu datele personale, duminică, la ora 11:00 este singura condiție pentru a intra in cursa pentru premiu.
Nu vor lipsi momentele artistice oferite de Comunitatea de Dans G-Power și de membrii Clubului Modas Studio.
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024