Unii dintre ei nu au fost în stare nici măcar să își scrie corect afișele electorale. Alții nu sunt capabili să scrie două-trei rânduri pe Facebook fără greșeli gramaticale flagrante. Există și candidați care încearcă să comenteze, dar se fac de rușine. Toți au însă un numitor comun: vor să ne conducă.
Un adevărat fenomen în această privință vine, culmea ironiei, chiar de pe tărâmul eminescian. Candidatul Partidului România Unită la Primăria Mihai Eminescu a umplut comuna cu afișe electorale care stârnesc zâmbete. Vasile Onofrei, cioban în viața de zi cu zi, promite oamenilor că, ”Nu v-om face pact cu hoții”. În cazul în care ipoteștenii nu au priceput bine mesajul transmis, l-a mai scris și puțin modificat, însă cu același ”v-om”: ”v-om scapa comuna de corupti”.
Un adevărat fenomen al limbii române vine de la Hlipiceni. Cristian Andrioaei promite o sumedenie de lucruri din postura de candidat al Partidului Național Democrat, însă o face cu o puzderie de greșeli gramaticale flagrante. Iată câteva promisiuni venite din pixul acestuia:
- ”Transparență în administrației bugetară a Primăriei”
- ”Susținerea (...) ansablurilor artistice și folclorice”
- ”Grădiniță pentru copii comunei. O grădiniță adevărată în care copii să fie în siguranță și igienă”
- ”Acesarea de fonduri Europene”
- ”Exploatarea resurselor apei sulfuroase prezent pe teritoriul Comunei”.
Fostul PP-DD – ist, actual PND-ist, nu se oprește însă aici. Greșeli rușinoase face și în diverse postări pe Facebook: ”nu vă ve-ți schimba punctul de vedere”, ”A-i mei copii și-a mea nevastă nu m-ar mai primii acasă”.
Să nu vă imaginați că aspiranții la un mandat de primar sau de consilier local certați rău cu limba română provin doar din mediul rural. Dacă nu vă vine să credeți vă puteți uita la ce și cum scrie Vasile Chiru, candidatul PSD la Consiliul Local Botoșani.
”Cred ca economia tari a fost de mult desfintata si acum se incearca o manipulare cu situatia Grecei , o pista falsa care se vrea a duce in eruare cetateni acestei tari ca sa nu spun altfel”, Vasile Chiru, candidat PSD și președinte BNS Botoșani.
Greu cu economia, greu și cu... patrupedul omului care de luna viitoare probabil că va lua decizii care vizează peste 100.000 de oameni:
”E cel mai bun prieten e singurul care nu mar parasi niciodata nici eu dealtfel”.
Unii dintre posibilii votanți au curajul să le atragă atenția candidaților.
”Mesajul sună bine, un pic atenția sporită la punctuație și la «cratimă» ca să nu porniți cu stângul :)”
Poate ar fi bine ca oameni de acest gen să... nu pornească deloc spre administrația publică locală.
CITEȘTE ȘI:
Senatorul pus la zid de-o cratimă contraatacă: Cum sunt din județul lui Eminescu nu-mi pot ierta…
Gabriela Erdic
Dec 29, 2024
Drama soților din Botoșani arși în incendiu, unul a murit celălalt a generat un scandal național
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Licitație pentru un tronson de drum de la Botoșani cu mari probleme
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Un nou COD GALBEN a fost emis pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile