Au trecut mai bine de cinci ani de la moartea Mădălinei Manole, iar botoșăneanul Petru Mircea iubeşte din nou. Iar cea care l-a făcut să mai dea o şansă dragostei ar fi chiar o cântăreaţă de muzică populară extrem de apreciată de către cei din branşă.
Potrivit Spynews, dacă la început idila lor era un simplu zvon, iată că apropiaţii cuplului au făcut declaraţii incendiare despre cei doi, dar şi despre relaţia femeii cu Petru Junior. Ba mai mult decât atât, există o asemănare izbitoare între această femeie şi Mădălina Manole. Mama cântăreţei a dat o declaraţie surprinzătoare, despre acestă informaţie.
"Nu mă interesează ce scrie presa sau ce face acest @#$#%, nu mă mai interesează. Nu mă mai interesează că nu mai am putere. Dacă cineva consideră că seamănă sau acest @#$% urmărește să ia tot o persoană ca să semene, tot să cânte înseamnă că-l urmărește ceva. Și poate, acea persoană, dacă vrea să se lege la cap fără s-o doară și să se lege la cap pentru toata viața... eu, dacă aș putea să îi transmit să-și vadă, acolo unde este ea, să-și vadă de treburile ei și de drumurile ei. Că dacă se încurcă cu acest @#$%&, cu acest @#$% va avea mari bătăi de cap și toată viața o va obseda și va fi o femeie nenorocită pe toată viața ei, dacă vrea să stea lângă un @##$% și să fie, chiar să moară la fel cum a murit fetița mea, chiar în acea casă!
Dacă el se va căsători cu această individă sau cu cine vrea, treaba lui, poate acum sunt prieteni... dacă se căsătorește cândva cu cineva, el în casa aia, eu îi recomand să nu stea! Să se ducă în munca lui, unde i-a făcut mămica lui, în Botoșani. Să-i facă mămica casă așa cum a muncit fetița mea, să muncească și el sau să se ducă la ea! Că dacă este să se ducă acolo va fi prăpădul lumii! Va avea o viață de coșmar!", a spus mama Mădălinei Manole.
CITEȘTE: Botoșăneanul Petru Mircea, relație sentimentală cu o solistă de muzică populară : CUM s-au întâlnit cei doi
PREZENȚA la vot în județul Botoșani: Zeci de persoane au votat prin urna mobilă
Diana Arici
Nov 24, 2024
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024