Sute de botoşăneni au fost sancţionaţi de poliţiştii locali în decursul anului trecut în zona pieţei centrale din zona zero a oraşului. Motivul pentru care cei amendaţi au ajuns în atenţia oamenilor legii este privitor la încălcarea legislaţiei în vigoare referitoare la activităţi de comerţ ilicit sau tulburarea liniştii şi ordinii publice. O ploaie de amenzi a fost de asemenea înregistrată şi în alte zone ale oraşului.
Conform unui raport privind activitatea desfăşurată de Poliţia Locală Botoşani, numai în Piaţa Mare poliţiştii locali au aplicat aproape 1.000 de amenzi, cele mai multe, respectiv jumătate din total au fost împărţite în rândul vânzătorilor de produse fără acte de provenienţă care îşi etalau marfa la colţul străzii. Nu au lipsit nici sancţiunile pentru scandalagii, peste 30 de persoane fiind nevoite să scoată bani din buzunare pentru plata acestora dar şi pentru parcare în locuri nepermise, pe această linie fiind amendaţi aproape 180 de botoşăneni. Evident, pe lista locaţiilor verificate a fost inclusă şi Piaţa Viilor unde, numărul de infracţiuni a fost de puţin peste 100, cele mai multe la încălcări fiind de ordin rutier.
„Campioană” la amenzi date de poliţiştii locali este de departe Calea Naţională unde au fost constatate cele mai multe nereguli privind încălcări ale Codului Rutier. Mai exact, sancţiunile în număr de aproape 1.200 au fost aplicate pentru parcare sau staţionare în locuri semnalizate cu indicatorul „Oprirea sau staţionarea interzisă”. Nu în ultimul rând, pe Pietonalul Unirii, zonă intens circulată de botoşăneni, mai ales vara au fost sancţionate peste 30 de persoane pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. În total, într-un singur an, poliţiştii locali au constatat peste 5.000 de contravenţii din care peste 2.200 au constat în sancţiuni cu amendă în valoare totală de aproape 545.000 lei.
CITEŞTE:
Poliţiştii locali s-au plâns primarului de salarii mici şi personal insuficient