O rachetă antigrindină de aproximativ 50 de centimetri a căzut, joi, în grădina unui localnic din Vlădeni-Deal, comuna Frumuşica, judeţul Botoşani, fără să se fragmenteze.
Cazul este anchetat acum de Poliţia din Botoşani şi de Centrul Antigrindină Iaşi.
"Inspectoratul de Poliţie Botoşani a declanşat o anchetă după ce a fost sesizat, joi seara, despre incidentul petrecut în localitatea Vlădeni-Deal. Ancheta este desfăşurată în colaborare cu colegii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani", a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţie Botoşani, Maria Carp,
Racheta a fost trasă din centrul antigrindină situat la Maxut, aflat limita judeţelor Iaşi şi Botoşani, a afirmat directorul Centrului Antigrindină Iaşi, Dan Axinte.
“Astăzi (joi – n.r.) au fost trase din punctul de la Maxut trei rachete antigrindină şi alte 16 din punctul antigrindină de la Huşi, întrucât au existat probleme. Ne-am confruntat cu un ciclon de la Marea Mediterană. Este destul de periculoasă o astfel de rachetă care cade în acest mod. În urmă cu doi ani o rachetă de acest fel a căzut prin acoperişul unei case, acesta a căzut în curtea unei localnice. În mod normal racheta ar trebui să se autodistrugă în aer, probabil ceva nu a funcţionat. Am declanşat şi noi o anchetă”, a precizat Dan Axinte, citat de B1
Campania „Ajută Mama și Copilul” – sprijin pentru mamele din Centrul Maternal „Micul Prinț”
Redacția Botoșăneanul
Mar 02, 2025
Sabău şi-a pus la zid jucătorii, după U Cluj – FC Botoşani 0-1: Nu se poate să arătăm aşa
Redacția Botoșăneanul
Mar 02, 2025
Săptămâna Protecției Civile: Pompierii din Botoșani, acțiuni educative în lăcașurile de cult
Redacția Botoșăneanul
Mar 02, 2025
Investiție în educație: Sala de sport a Școlii „Elena Rareș” va fi complet renovată
Redacția Botoșăneanul
Mar 02, 2025
Patru comune din Botoșani vor avea centrale fotovoltaice
Redacția Botoșăneanul
Mar 02, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile