În urma denunțurilor polițiștilor, cinci persoane din Botoșani au fost trimise în judecată pentru dare de mită. Faptele au fost reportate Direcției Generale Anticorupție- Serviciul Județean Anticorupție Botoșani
Cercetările au fost efectuate de ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, cei cinci inculpați fiind trimiși în judecată, în stare de libertate, sub acuzația de dare de mită, potrivit zin.com
Potrivit DGA, cele cinci denunțuri au legătură cu fapte comise până la începutul acestui an, fiind formulate nu doar de polițiști care își desfășurau activitatea în Botoșani, ci și la secții rurale. „În toate cele 5 cazuri prezentate, agenții de poliție au refuzat categoric propunerile conducătorilor și au sesizat lucrătorii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani cu privire la comiterea infracțiunii de dare de mită”, arată DGA.
Primul caz a fost sesizat DGA pe 18 mai 2022, când lucrători de poliție din cadrul IPJ Botoșani au detaliat că, „în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic o autoutilitară ce tracta o remorcă înmatriculată în municipiul Botoșani, iar conducătorul în cauză a promis agenților de poliție mai întâi suma de 500 de euro, după care a promis, în mod repetat, suma de 1.000 de euro, pentru ca aceștia să nu întocmească actele de sesizare penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și pentru a nu-i ridica plăcuțele de înmatriculare ale autoutilitarei, deoarece circula având asigurarea RCA expirată”.
Totodată, următoarele două fapte au fost comise în vara anului trecut – prima pe 18 iunie, iar a doua pe 22 iunie:
„În ziua de 18.06.2023, în jurul orei 23.22, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către lucrători de poliție din cadrul IPJ Botoșani, despre faptul că în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic un autoturism în mun. Botoșani, care circula cu o viteză mai mare decât limita maximă admisă pe acel sector de drum.
În timp ce polițiștii întocmeau procesul-verbal de contravenție, conducătorul autoturismului s-a deplasat la autospeciala de poliție și a înmânat unuia dintre polițiști o hârtie, în care se aflau două bancnote de 50 de euro și două bancnote de 100 de lei, sumă fiind oferită cu titlu de mită, pentru a nu fi dispuse măsurile legale care se impuneau.
În ziua de 22.06.2023, în jurul orei 06.08, ofițerii din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către lucrători de poliție din cadrul IPJ Botoșani, despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic pe raza orașului Bucecea, o autoutilitară care transporta o cantitate de material lemnos fără documentele legale de proveniență.
În timp ce polițiștii escortau autoutilitara la un canton silvic, pentru descărcarea materialului lemnos în vederea confiscării, conducătorul autoutilitarei s-a deplasat la autospeciala de poliție și a înmânat unuia dintre polițiști polița RCA, în care se afla împăturită o bancnotă de 200 de lei, oferită cu titlu de mită, pentru a nu fi dispuse măsurile legale care se impuneau”, detaliază DGA.
Ultimele două fapte au fost sesizate anul acesta, după ce polițiștilor din Botoșani li s-au promis cu sume de bani:
„În ziua de 27.01.2024, în jurul orei 12.36, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către lucrători de poliție din cadrul IPJ Botoșani, despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic între localitățile Câmpeni și Flămânzi, jud. Botoșani un autoturism care circula cu o viteză mai mare de 53 km/h decât limita maximă admisă pe acel sector de drum.
În timp ce polițiștii întocmeau procesul-verbal de contravenție, conducătorul auto în cauză s-a deplasat la autospeciala de poliție și a aruncat în interior suma de 1.000 de lei, oferită cu titlu de mită, pentru a nu fi dispuse măsurile legale care se impuneau.
În ziua de 24.02.2024, în jurul orei 15.25, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către lucrători de poliție din cadrul IPJ Botoșani, despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic, pe raza localității Icușeni Vale, jud. Botoșani, o autoutilitară, constatând că șoferul în cauză nu purta centura de siguranță și nu avea asupra sa polița RCA și certificatul de înmatriculare.
În timp ce polițiștii întocmeau procesul-verbal de constatare a contravențiilor, conducătorul auto s-a deplasat la autospeciala de poliție și a pus pe bord o coală de hârtie pliată, în care se afla suma de 200 de lei, oferită cu titlu de mită, pentru a nu fi dispuse măsurile legale care se impuneau”.
(foto: bistriteanul.ro)
Accident rutier cauzat de vremea rea, cinci botoșăneni implicați
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024