Primarul Cosmin Andrei susține că a intrat în posesia unor documente din care reiese că au fost vândute 15 apartamente din Centrul Istoric, iar contractele de vânzare – cumpărare nu au fost perfectate la notar. Drept pentru care toate aceste înțelegeri contractuale vor fi contestate în instanță.
Documentele au fost solicitate de consilierii locali care fac parte din Adunarea Generală a Acționarilor (AGA), administratorului fondului locativ al orașului, adică SC Locativa SA.
„Documente de care au ținut cu dinții și nu au vrut să mi le dea atunci când am făcut eu această solicitare. Ei bine, în urma solicitării AGA au fost puse la dispoziție de care aveam nevoie și am descoperit 15 contracte pentru care am făcut solicitare la oficiul juridic să facă demersuri pentru acțiuni în instanță pentru anularea acestor contracte de vânzare – cumpărare”,
Cosmin Andrei, primar Botoșani.
Contractele ar fi fost perfectate într-o formă care nu este autentică, conform cerințelor din Codul Civil.
„Sunt contracte perfectate cu sume care nu reflectă realitatea, sume derizorii. Terenuri vândute fără a fi evaluate, aferente acestor apartamente. Și lipsa calității vânzătorului și a cumpărătorului de a achiziționa aceste apartamente. Cu alte cuvinte, Locativa nu putea să vândă, chiriașul nu putea să cumpere. Locativa avea nevoie de vot în Consiliul Local și nu s-a dat vot pentru vânzarea acestor imobile. Cu două treimi trebuiau aprobate solicitările”,
Cosmin Andrei, primar Botoșani.
Legea locuinței 112/1995 arată că se pot achiziționa locuințele sociale de chiriașii titulari și nu de cei care au preluat ulterior contractele, până la a patra generație: „doar primii chiriași aveau acest drept și nu cei care au ajuns chiriași pentru că a perfectat Locativa documente și au făcut contracte de vânzare-cumpărare și cu 10.000 de euro, au ajuns proprietari în Centrul Istoric, zic dumnealor, dar proprietari cu niște documente semnate în birourile Locativa și nu cu acte semnate la notar. Niciun document nu este semnat și autentificat la notar”.
Municipalitatea va invoca nulitatea absolută în acțiunile pregătite pentru instanță.
„Îmi doresc foarte mult să recuperăm aceste imobile, iar la rândul lor chiriașii, dacă au plătit sume de bani și cu siguranță au plătit, să se îndrepte împotriva celor care au greșit ca să-și recupereze banii, sume derizorii de altfel, repet la valoarea de astăzi, 10.000 de euro pentru un apartament de 70 mp”, a încheiat primarul Cosmin Andrei.
Reprezentanții societății Locativa care administrează patrimoniul locativ al orașului susțin că în aceste tranzacții s-a respectat legea care era în vigoare la vremurile respective. Mai exact, în momentul când s-au încheiat acele contracte de vânzare - cumpărare, legislația specifică era diferită.
„La data respectivă, când au fost încheiate acele contracte, nu se făcea autentificarea la notar. Acela era cadrul legal de atunci, la toate clădirile din fondul vechi, erau vândute fără. Când a apărut legea privind autentificarea a trebuit să ne conformăm, cum facem și în prezent. Acele contracte nu au fost autentificate cum nu au fost autentificate nici locuințele pe care le-am cumpărat eu, părinții dvs., părinții noștri la blocuri, la casele vechi. Acele contracte înseamnă că devin nule? Ar trebui ca toate locuințele care s-au vândut după Revoluție și chiar înainte, atenție, că au fost vândute și înainte în baza altor legi, ar trebui toate contractele să devină nule”,
Florinel Gornea, director adjunct SC Locativa SA
Dacă s-ar pune un mare semn de întrebare asupra contractelor de înstrăinare a unor locuințe, atunci riscul ar plana în mii de cazuri, susține mai departe directorul Locativa care a continuat ușor ironic: „Poate ne trezim și cu apartamentele părinților noștri sau ale noastre că devin nule. Că nu le-am autentificat. Cu timpul, eram obligați să ne facem cărți funciare.Sunt persoane care și în ziua de astăzi nu și-au făcut intabularea. Mi se pare o chestie... mă rog”.
Și nici măcar vot în Consiliul Local nu era necesar în astfel de cazuri, spune Florinel Gornea.
„La vremea respectivă nu era nici aprobarea Consiliului Local mai ales că, vorbim de toate, orice bloc, orice locuință care s-a vândut, nu era cu aprobarea Consiliului Local. Nu era mare filozofie să depunem o documentație legală pentru aprobare. Mai ales că, și după ce au apărut aceste discuții, nu s-a respins niciuna. Fiindcă tot timpul noi am vrut să facem cât mai legal, să nu apară probleme, mai ales pentru cumpărători, atenție. Chiar dacă au fost unii care au presat vinderea unor locuințe, noi am vrut să le facem legal”,
Florinel Gornea, director adjunct SC Locativa SA
În aceste situații judecătorii ar urma să stabilească dacă s-a respectat legea sau nu și dacă pentru locuințele înstrăinate în Centrul Istoric contractele de vânzare - cumpărare devin nule sau nu.
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Olimpiadele școlare din 2025 s-ar putea desfășura online: Lucrările se vor corecta pe calculator
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024