Din ce în ce mai mulţi botoşăneni se adresează Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului(CJPC) cu reclamaţii privitoare la faptul că telefoanele mobile pe care şi le-au cumpărat de la unii operatori şi dealeriprezintă defecte.
O parte dintre cei care au depus reclamaţii au venit să ceară ajutorul şi au precizat că, după ce au fost date în service pentru reparaţii telefoanele mobile au fost primite în aceeaşi stare cu aceleaşi defecte sau chiar cu altele noi.
„Aparatele sunt trimise în service până la remediere. Înainte, când aparatul era la a treia intrare în service era înlocuit şi se rezolva mai repede problema consumatorului. Acum trebuie să stea în service până la remediere. Am luat legătura cu vânzătorii şi unele firme au service-ul propriu”, a spus
Mirel Rogalschi, comisar şef adjunct CJPC Botoşani.
De asemenea, comisarul a mai precizat că numai într-o singură săptămână au fost depuse cinci sesizări cu privire la telefoanele mobile defecte de noi pe care botoşănenii le cumpără de la firmele din domeniu.
CITEŞTE:
Amenzi de la Protecţia Consumatorilor pentru maşini „gălăgioase” de tuns iarba