Marius Croitoru a condus FC Botoșani în două rânduri, dar ultima dată a preferat să plece din Moldova și să meargă în străinătate. Discuțiile nu s-au concretizat și-a ajuns la divizionara secundă FCU Craiova echipa patronată de Adrian Mititelu.
Invitat la „Prietenii lui Ovidiu”, patronul celor de la Botoșani, Valeriu Iftime, a vorbit pe larg despre plecarea lui Croitoru și motivele rupturii dintre cei doi, potrivit gsp.ro
Mai mult, a dezvăluit discuțiile pe care cei doi le-au avut în ultimii ani și motivele care l-au făcut pe Marius Croitoru să rezilieze contractul și să plece de la echipă.
- Domnule Iftime, Croitoru a ajuns la Mititelu, la FCU Craiova.
- De când a plecat de la mine, n-am vorbit niciodată.
- Dar era omul casei...
- El era un copil la care am ținut foarte mult. L-am adus la Botoșani când nu era antrenor deloc. L-am numit antrenor la Botoșani când Liviu pleca întrucât avea un contract în afara țării. Dar l-am adus pe Marius. „Cam curajoasă mișcarea, domnu' Valeriu!”. Și am avut doi ani de zile excepționali. Cu inițiativă, cu curaj, l-am ajutat în toate. Mi-am pus în cap tot clubul și un sfert de oraș. Pentru că el era greu de suportat. Era un geniu de-ăsta pe care îl ții doar dacă... Ca niște softiști...
- Ca el sau erai dușmanul lui, nu?
- Eu am fost ca el, în pofida multora. Doctorița clubului e nora mea. Și mi-a zis: „Valeriu, e complicat cu el. Nu-l suportă nimeni în club”. Eu nu spuneam în față. Pentru că îi cream o anumită energie negativă. Și eu îl luam cu „Marius, să facem așa, să facem așa”.
- Prin învăluire.
- Exact. Și omul înțelege. Dar în ultimul an când a fost la mine, a crezut că e prea mare. Așa s-a comportat cu mine. Pentru că i-am spus: „Marius, rămâi la mine nici un an”. El tot spunea „că plec în afară, că am contacte”. Eu i-am pus două condiții pentru că voiam să-l ajut.
- Care?
- Ca omul meu de scouting, Daniel Șchiopu, să treacă toți fotbaliștii pe la el. Pentru că el, la un moment dat, spunea „Ăsta!”. „Stai, măi Marius, că din ăia, din șapte, doi erau buni...”.
- Și a doua?
- „Băiatul tău să-l dăm să joace în altă parte”. Nu l-a dat și copilul nu mai face fotbal. Și găseam echipă pentru el. „Nu, asta nu fac!”.
- Ținea morțiș să joace acolo.
- Am vrut să-l ajut pentru că credeam foarte tare în el! Era atât de mare...
- Pierduse simțul măsurii.
- Așa cred eu. E și chestie de educație. Dar eu l-am prețuit foarte tare. Apoi a apărut și problema cu licența, iar el nu putea să se abțină. Când îi văd p-ăștia că fac tumba pe marginea terenului.... Ori ești antrenor, ori ești măscărici?! El își smulgea părul din cap din minutul 1... Mi-au spus și ăștia de la Federație că nu poate să dea indicații.
- Ați mai avut și alte probleme?
- Mi-a adus niște fotbaliști și-au plecat toți. Au plecat pentru că erau slabi toți! Ăla, ăla, ăla, ăla... A plecat și de atunci n-am mai vorbit cu el.
