Președintele consiliului de administrație de la FC Botoșani a intrat fără voia sa în lumea politică. Mai exact, în disputele dintre Puterea și Opoziția din Consiliul Local.
Conducătorul grupului ”Elsaco” este convins că echipa fanion a județului, cel puțin prin prisma scandalului declanșat cu chiria de la Stadionul Municipal, a ajuns obiect de dispute politice în care el și clubul cad victime.
”Invenția asta eu știu de unde pornește, ei își spală anumite idei din politică apelând la fotbal, iar eu nu am ce căuta aici, în spălătura asta a lor. Dar, pe de altă parte, să îți spună cu o zi înainte că închide stadionul... a înghițit cheia... Orice se poate întâmpla, dar nu poți să spui... și de aia am făcut asocierea cu biroul în fața Primăriei. Cine poate să își închipuie că un om își pune birou în fața Primăriei să stea acolo. Ei, același personaj poate să ia cheile și să fugă din oraș”, a afirmat Valeriu Iftime.
Acesta a adăugat că a participat inclusiv la o ședință pregătitoare de CL în care s-a discutat tocmai despre chirie și în care aleșii de la municipiu și-au exprimat intenția de eliminare a chiriei care ar ajunge la 80.000 – 90.000 de lei pentru folosirea arenei. Apoi, însă s-a trezit cu acea adresă trimisă de Eugen Țurcanu, directorul Direcției Servicii Publice, Sport și Agrement, prin care a aflat că, dacă nu plătește chiria, FC Botoșani nu poate disputa meciul cu Dinamo. Boss-ul de la Elsaco nu exclude varianta unei răzbunări a directorului DSPSA pentru faptul că tocmai în urmă cu un an și chiar la meciul cu Dinamo, nu Eugen Țurcanu, ci Ovidiu Portariuc a fost cel care a tăiat panglica la nocturnă.
”Poate să fie o răzbunare. Fără îndoială, inviți primarul, nu poți să inviți angajatul, hai să fim serioși, de aia e primar, de aia i-am dat votul să vină la tăiat de panglici”, a spus Valeriu Iftime.
Președintele CA de la FC Botoșani nu a discutat subiectul cu șeful politic al lui Eugen Țurcanu: ”Am relație amicală cu dl Cătălin Flutur, n-am vorbit niciodată subiectul ăsta”. (S.B.)
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024