FC Botoșani a pierdut meciul cu Rapid, 0-2, și a ratat șansa de a urca pe a doua poziție în Liga 1.
FC Botoșani a înregistrat prima înfrângere din acest sezon. În etapa a șasea, moldovenii au fost învinși de Rapid pe teren propriu, 0-2, și au ajuns la 13 puncte după primele 6 partide din Liga 1.
La finalul jocului, Valeriu Iftime s-a arătat dezamăgit de rezultat și a ținut să menționeze că echipa sa a avut două ocazii de a deschide scorul înaintea giuleștenilor, iar acest lucru a costat-o victoria.
„Sunt un pic trist, am încercat. Cu două ocazii bune, puteam să îi batem. Știam că se apără foarte bine. Să vedem cum gestionăm noi tipul ăsta de stare. O înfrângere ca asta îți mai rupe din elan, dar nu cred că trebuie să fim triști cu desăvârșire. Dacă pierdeam în seara asta, nu era o nenorocire.
Nu am văzut niciodată atât de mulți oameni pe stadion, nici cu Steaua în prima etapă, de asta este păcat. Pe de altă parte, s-au văzut câteva elemente de frumusețe la Botoșani, jucători cu viteză, cu faze, cu pase, dar acesta este fotbalul.
Au avut un gol și de acolo s-a rupt totul, în condiția în care noi trebuie să marcăm două goluri. Au o galerie extraordinară, sunt absolut convins că dacă vor să ne atace, îi batem noi, dar să vrea să joace fotbal. Știu să se apere, stau la 0-0 și dacă iese ceva, bravo lor.
Noi nu avem galerie, nu știu ce să facem pentru a o înființa. Trebuie să credem că putem face galerie, pentru că nu o faci la comandă pe hârtie și cu un apel. Galeria înseamnă stare, emoție, noi încă ne lăudăm cu Șofran și Balaban, din păcate. Să mergi prin stradă cu autobuzele, e greu tare. La Rapid e o stare extraordinară și au o echipă bună”, a declarat Valeriu Iftime.
Cu toate acestea, patronul lui FC Botoșani a avut și un remarcat, pe arbitrul Marcel Bîrsan, scrie sport.ro.
„Arbitrul formidabil de bun, bravo lui, puteau rupe echilibrul în minutul 46, când Șeroni a intrat ca la pădure, tăia lemne”, a declarat Valeriu Iftime.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Bărbat necunoscut găsit în maiou și pantaloni scurți pe stradă: Era în comă și lovit la cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Valeriu Iftime apelează la onoarea directorilor de la Apă: Oameni buni, dați-vă demisia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024