Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței de presă de luni, 10 iunie 2024, în care Valeriu Iftime și-a anunțat victoria.
Valeriu Iftime a fost întrebat cât de tare îl „încurcă” faptul că Gheorghe Flutur a pierdut președinția Consiliului Județean.
Valeriu Iftime, viitor președinte de CJ
„Îmi pare rău că a pierdut pentru că dumnealui avea tot felul de proiecte începute acolo și aveam niște discuții cu dumnealui. Dar eu vă spun că în politică și în viață toți pot fi înlocuiți. Acolo e PSD acum, nu? Asta e viața omului politic până la urmă.”
Mai apoi, Valeriu Iftime a amintit de câteva proiecte care sunt necesare a fi implementate în parteneriat cu sucevenii.
Valeriu Iftime, viitor președinte de CJ.
„Trebuie să ne gândim împreună la un port pe uscat în zona de graniță cu Ucraina. Asta da. Trebuie să ne gândim împreună la aeroport, să-l mai dezvoltăm. Sunt multe alte proiecte care pot fi făcute împreună. Nu știu cât să mă încurce (n.r. că nu va mai fi președinte Gheorghe Flutur, îmi pare rău pentru dl Flutur pentru că el a fost un om politic foarte bun.”
În cadrul conferinței de luni, Valeriu Iftime a anunțat că a câștigat președinția Consiliului Județean.
Kiev: Racheta rusească a zburat două minute prin Botoșani, sistemele românești NU au detectat-o
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Polițiștii de penitenciare amenință cu nepăzirea pușcăriilor de Crăciun și Revelion
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
O casă a luat foc în prima zi de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Ce s-a ales de Rareș Prisăcariu, câștigătorul sezonului 13 Românii au talent
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile