Acesta a subliniat că nu îi pare rău că a pierdut în fața echipei lui
Paszkany.
„Am pierdut în fața unei echipe mai bune ca noi, dar nu ne-au bătut prin fotbal, ci prin exepriență. Noi am încercat prin forțele proprii să luptăm. Nu s-a putut să batem o echipă ca CFR Cluj. Nu vom vorbi până prin primăvară la microfoanele astea despre victorie”, a declarat președintele consiliului de administrație al echipei roșu-alb-albastre, făcând aluzie la meciurile grele care urmează, printre care mai ales cel de acasă cu
Steaua.
El a adăugat că inspirația atacanților ardeleni a făcut parte din punctele forte ale echipei antrenate de
Vasile Miriuță.
„Nu îmi pare rău că am luat bătaie de la CFR Cluj, dar într-un meci ca ăsta, dacă nu știm să jucăm nemțește, se întâmplă lucruri din astea”, a continuat Valeriu Iftime.
În legătură cu schimbarea poziției în joc a mijlocașului Istvan Fulop, acesta a apreciat că decizia tehnicianului de-a găsi un „număr 8” în centrul terenului, nu a dat roade în meciul de astăzi.