Peste 15.000 de angajați din învățământ au organizat un protest în cursul zilei de miercuri. Valeriu Iftime a transmis un punct de vedere pe rețelele de socializare referitor la nemulțumirile salariale din rândul acestui sector de activitate.
Președintele grupului „Elsaco” și-a intitulat postarea „Dacă vrem să avem viitor, trebuie să ne educăm copiii”.
Redăm mai jos integral mesajul omului de afaceri:
Cred din tot sufletul că un om educat își amplifică cele șapte virtuți, adică este mai smerit, mai darnic, mai curat la suflet, mai răbdător, mai blând, mai modest și mai sârguincios și mai cred că, în același timp, își poate controla mai bine și cele șapte păcate, adică să nu fie lacom, desfrânat, avar, invidios, mânios, leneș sau trufaș.
Pentru a obține o educație de calitate trebuie să vedem lucrurile cât mai simplu. Mă voi referi astăzi doar la două aspecte, cât se poate de concrete.
Mai întâi de toate, cred că trebuie să avem profesori, dascăli valoroși. Iar asta înseamnă să-i căutăm, să-i formăm și să-i motivăm să rămână la catedră, în sistem, respectându-i și plătindu-i mai mult decât decent.
Zilele trecute am văzut un miting al profesorilor. Este de neimaginat faptul că avem dascăli care plâng în demonstrații publice pentru salarii. Putem face orice ca societate, putem reduce din mâncare, din benzină, din transport, din orice, dar nu putem să nu avem grijă de dascăli, plătindu-le salarii motivante.
Mai apoi, dacă ajungem să avem profesori buni, motivați, ar trebui să mai abordăm o temă, și anume școala, locul fizic în care învață copiii. Este o chestiune pe care aș vrea s-o spun într-un mod foarte deschis: o bună parte din timpul pierdut în fiecare zi de părinți este cel consumat ca să își ducă copiii la școală, în siguranță. Constatăm că este o aglomerație excesivă în preajma școlilor, la începerea cursurilor și la terminarea acestora.
Pentru a rezolva asta, fără îndoială că primul lucru la care trebuie să ne gândim cu toții este un plan de mobilitate urbană. Un astfel de plan e necesar pentru multe alte activități, dar acum vorbesc doar de școli. Iar asta este o chestiune pe care trebuie să o analizăm.
Așa cum au fost construite școlile noastre, acum 40 sau 50 de ani, în locațiile în care erau construite și blocurile, copiii aveau cel mai ușor și mai scurt drum către școală. În același timp, pentru părinți erau făcute linii de transport către fabricile lor.
Astăzi geografia, dinamica, geometria urbană s-au schimbat. Școlile au rămas în același loc, pe când copiii și părinții lor sunt cel mai adesea în cu totul alte zone decât în preajma școlii. Constat asta în fiecare dimineață, atunci când îmi vine rândul să-mi duc nepoata la școală.
Este clar că nu poți să muți școala în altă parte și nici nu poți să muți locuințele tuturor familiilor cu copii, în blocurile din preajma școlilor. Soluția este un plan de mobilitate urbană bine făcut. Și nu e nevoie să inventăm noi roata a doua oară, este suficient să observăm cum au rezolvat alții această problemă.
Am văzut personal, de exemplu, că în Germania sau în Finlanda sunt amenajate locuri speciale în orașe, la intrarea în zona aglomerată din apropierea unei școli. Părinții vin cu copiii în acele locuri de așteptare sau de transfer, iar cei mici sunt preluați de reprezentanții școlii și transportați mai departe cu mașini speciale. La finalul orelor, procesul are loc invers. Mi se pare o soluție ce poate fi adaptată și implementată oriunde, în orice oraș aglomerat de la noi.
