Printre invitații care au luat loc în primul rând la manifestarea prilejuită de Ziua Națională a Contabilului Român s-a regăsit și președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Botoșani.
”Sunt convins că sunteți mai mult decât sanitari (așa cum i-a numit Viorel Alexandru), sunteți medici”, a afirmat Valeriu Iftime la începutul discursului.
Apoi, președintele grupului ”Elsaco” a prezentat date statistice dureroase din economie, care arată cât de importanți sunt contabilii în România și aceasta nu doar prin activitatea lor obișnuită, ci mai ales prin strategiile, sfaturile, deciziile corecte pe care le pot da administratorilor de societăți comerciale.
Astfel, în perioada 2005 – 2010 s-au înființat la nivel național 450.000 de firme, din care jumătate s-au desființat. Din cele rămase doar 2,5% derulează afaceri de peste un milion de euro și au acționariat român.
În plus, datele statistice arată că durata medie de viață a unei companii din România este de numai 10 ani ”și asta din cauza managementului financiar”, a adăugat șeful CCIA Botoșani.
”Mă îmbolnăvesc la fiecare știre pe care o citesc despre mediul de afaceri”, a mărturisit Valeriu Iftime, care apoi a citat din Winston Churchill, fostul prim-ministru al Marii Britanii din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, și din președintele Goldman Sachs pentru a convinge antreprenorii să nu renunțe la primul eșec.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
RAZII la Botoșani: Mașini oprite, sute de persoane verificate – CINE a fost ghinionistul de sâmbătă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
O nouă alertă meteo: COD GALBEN emis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
PERCHEZIȚII: Doi bărbați reținuți pentru furturi din benzinării comise vara trecută – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Peste 1 milion de euro! Fostul atacant de la FC Botoșani a dat lovitura în Turcia
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile