Primii care au deschis seria de depunere a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie 2024 au fost cei din Organizația Județeană a Partidului Național Liberal, în frunte cu Valeriu Iftime.
Omul de afaceri care s-a decis să facă pasul spre politică în acest an pentru a fi parte din procesul schimbării atât de așteptat de români și de botoșăneni implicit a oferit deja un prim semnal în acest sens.
A venit cu o echipă din care fac parte oameni noi, entuziaști și care nu au mai făcut politică în trecut. Iar selecția nu a fost făcută din rândul funcționarilor de la stat, așa cum s-a întâmplat la ultimele legislaturi în care apăreau pe listele electorale practic aceiași oameni care avuseseră nenumărate ocazii de a-și demonstra calitățile politico-administrative.
Valeriu Iftime a ajuns în Piața Revoluției înconjurat de tineri în marea lor parte și cu mici excepții, liberali din rândul seniorilor. Echipa de campanie a gândit depunerea candidaturilor drept un prilej pentru a transmite și o serie de mesaje către botoșăneni, inscripționate pe tricouri de culoare albă. Singurii cu tricouri de culoare albastră au fost Valeriu Iftime și Cătălin Flutur, candidatul PNL la Primăria Botoșani.
Eliminarea nepotismelor și spitale curate, schimbare și dezvoltare sunt concepte cu care echipa lui Valeriu Iftime vine în fața botoșănenilor.
Valeriu Iftime, candidat PNL la Consiliul Județean.
„Este o chestiune pe care tot o spun: schimbare. Lumea așteaptă schimbare de la noi și eu cred că Consiliul Județean, instituțiile publice trebuie să fie deschise. Am văzut câteva dintre Consiliile Județene din vestul țării și ceva e altfel. Oamenii au nevoie de a colabora, de a fi întrebați, de a fi ascultați
Candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean s-a adresat tuturor botoșănenilor care vor să fie parte din schimbare. Dar mai ales acelora care nu știu cui să acorde votul lor. Și preferă alte activități decât să treacă pe la urne.
Și speră ca prezența la vot la aceste alegeri locale să fie una ridicată în concordanață cu importanța acestui scrutin. Pentru că în 9 iunie, până la urmă, vor fi aleși acei oameni care vor avea în grijă soarta județului dar și a municipiului deopotrivă.
Valeriu Iftime, candidat PNL la Consiliul Județean.
„La noi, din păcate, și nu o spun cu răutate o spun cu o observație care mă și doare cumva. Consiliul Județean a fost o instituție închisă, un fel de cetate în care nu intră nimeni, acolo se dezbat subiecte grele. Dacă cineva vrea să intre trebuie să aibă niște chei speciale. Eu cred că Consiliul Județean și Primăria trebuie să fie deschise pentru oameni, asta înseamnă schimbare la mine. Iar oamenii trebuie să fie atrași, calzi, frumoși și oamenii, dar și cei care îi caută pe oameni”
Valeriu Iftime, candidat PNL la Consiliul Județean.
„Sunt zeci de oameni care ar veni acasă mâine dacă ar ști un singur că sunt plătiți mai bine și că sunt prețuiți. Este o chestiune la care voi insista foarte, foarte mult. Asta e deviza mea: o deschidere față de oameni. Oamenii trebuie să vadă că îi prețuim, oamenii trebuie să vadă că politica nu este făcută doar în campanie, politica este făcută în mod continuu și este mult mai important ce faci după alegeri decât ceea ce faci în timpul campaniei. Toți îmi spun «suntem sătui de minciuni, suntem sătui de tot felul de vorbe goale »”
Afaceristul botoșănean a reiterat faptul că a ajuns la un moment din viață în care nu mai urmărește un eventual câștig material pentru sine.
Și că simte că este momentul în care să-și ofere experiența și expertiza profesională pentru botoșăneni, pentru județul și orașul care i-au fost alături în construirea imperiului numit Elsaco.
Valeriu Iftime, candidat PNL la Consiliul Județean.
„Da, acesta este cuvântul: vreau să redau Consiliul Județean, botoșănenilor. Este o declarație. Dacă oamenii sunt pregătiți sau nu este iar chestiunea asta, a celor care ajungem în funcții de decizionale de a-i face pe oameni să creadă. Lumea trebuie să înțeleagă că vreau să dau aceste instituții oamenilor. Nu am nimic de ascuns, nu îmi trebuie nimic în sensul materiale, nu vreau nimic la nivel de notorietate pentru că cumva Dumnezeu m-a ajutat să o am”
Mailat a ales noua echipă după ce a refuzat Botoșaniul
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile