Președintele Consiliului Județean a transmis un mesaj pe care îl redăm integral mai jos:
„Dragi botoșăneni,
Așa cum puteți observa, problemele județului își pot găsi rezolvarea. Important este să nu le mai ascundem sub preș, așa cum au făcut, ani de zile, cei de la PSD. De ce au făcut asta? Pentru că au vrut mereu să pozeze în echipa perfectă pentru administrarea județului, în timp ce Botoșaniul se prăbușea și ajungea pe ultimul loc în orice clasament al dezvoltării.
Pentru mine, în calitate de președinte al Consiliului Județean, este extrem de important să avem discuții constructive cu liderii principali ai României despre cum putem schimba situația din Botoșani. În vizita recentă a domnului Nicolae Ionel Ciucă am mers împreună să vedem care sunt proiectele eșuate ale județului și cum putem salva această situație. Am extrem de multe priorități pentru care am mare nevoie de sprijin total la nivel central.
Faptul că spitalul de paliație a fost tergiversat atât de mult, iar, într-un final, a fost construit complet greșit, reprezintă o adevărată rușine pentru cei care au gestionat și monitorizat proiectul. Probabil nu au considerat că au voturi de aici, așa a fost gândirea până acum, totul se traducea în voturi. Eu voi demonstra că pentru mine contează oamenii! Însă vom rezolva și această problemă. Dacă primăria nu va rezolva URGENT cu acest proiect, vom prelua proiectul la Consiliul Județean. Este imperativ ca botoșănenii să aibă acces la facilitățile oferite de un spital de paliație, pentru că este un coșmar ce trăiesc familiile acestor pacienți.
Împreună am fost și la fabrica Artsana, o fabrică care s-a închis și care a provocat un adevărat cutremur în întreg județul, lăsând oameni fără locuri de muncă, asta s-a intamplat EXCLUSIV din cauza lipsei de viziune a celor care au condus județul. Este necesar să investim în astfel de fabrici și să căutăm soluții pentru a atrage investitori și locuri de muncă. Oamenii trebuie să aibă posibilitatea de a munci aici, în Botoșani. Acesta este SINGURUL plan pentru o evoluție și o dezvoltare sigură.
Nu suntem aici pentru campanie, nu suntem doar în trecere. Dorința noastră este ca oamenii să vadă și să înțeleagă că nu repetăm modelele vechi.
Sunt alături de voi, dragi botoșăneni. Împreună aducem Botoșaniul la nivelul de progres pe care îl merită!”
(CMF 11240002)
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile