Patronul din Superliga l-a depășit pe șeful FCSB cu un mod inedit de a se implica la echipă.
Moment inedit în Superliga. Patronul unui club a intrat în rolul de reporter și a realizat un interviu cu vedeta echipei.
Valeriu Iftime chiar le face pe toate la FC Botoșani. „Omul numărul 1” de la club speră ca echipa sa să se salveze și în acest sezon de la retrogradare. Omul de afaceri a făcut investiții mari în ultimii ani. Acum, însă, el a intrat în rolul de reporter. I-a luat un scurt interviu vedetei din lotul moldovenilor, scrie fanatik.ro.
FC Botoșani ocupă în acest moment locul 5 în playout-ul Superligii României, însă e la doar două puncte de zona roșie a clasamentului. În ultima etapă, moldovenii au obținut un rezultat important. Au câștigat cu 2-0 în fața celor de la Petrolul Ploiești.
Sezonul acesta, la echipă a revenit Hervin Ongenda, fotbalistul francez care a jucat în cariera sa pentru PSG. Acum câțiva ani, el strălucea la echipa moldovenilor, iar Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, s-ar fi interesat la acea vreme de serviciile sale.
Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, a stat la o scurtă discuție cu fotbalistul său. Acesta i-a pus mai multe întrebări jucătorului legate de cariera sa și l-a rugat să ofere câteva sfaturi tinerilor fotbaliști.
Valeriu Iftime: „Hervin Ongenda este un jucător pe care mulți copii din Botoșani îl urmăresc. Care sunt cei mai importanți fotbaliști cu care ai jucat? Cei mai titrați fotbaliști, colegi de echipă?”.
Hervin Ongenda: „Zlatan Ibrahimović, Thiago Silva, Cavani, Lavezzi, Thiago Motta”.
Valeriu Iftime: „Ai fost în echipa națională a Franței la tineret, nu? Ai jucat?”.
Hervin Ongenda: „Da, am jucat la naționala Franței sub 16 ani până la U21”.
Valeriu Iftime: „Cu PSG ai câștigat o Cupă a Franței, dacă nu greșesc?”.
Hervin Ongenda: „Am câștigat campionatul de două ori, nu de trei ori. Am câștigat de două ori și Cupa Franței și Cupa Ligii. Am câștigat și trofeul campionilor cu PSG de 5 ori”.
Valeriu Iftime: „Un sfat pentru fotbaliști? Ce să facă în viață pentru a nu rata momente importante?”.
Hervin Ongenda: „Cel mai important din punct de vedere mental e să reziști la fiecare provocare. Accidentat sau nu, trebuie să rămâi mereu concentrat pe obiectivul pe care îl ai în minte. Cel mai important lucru e să crezi în tine și să continui să muncești și mai mult, iar rezultatele vor veni de la sine”.
Proiectul USR care i-ar scuti pe angajații bolnavi de drumuri și birocrație, respins de PSD și PNL
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
ANUNȚ Primăria comunei Mihai Eminescu privind măsurile pentru curățenia publică din luna aprilie
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
Ziua Poliției la Botoșani cu mascați și o nouă achiziție care i-a „cucerit” pe copii – VIDEO
Oana Sava
Mar 25, 2025
Polițiști de la Botoșani avansați în grad de ziua lor
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile