Valeriu Iftime l-a jignit pe Florin Păunescu, asistentul care a validat golul marcat de Cascini cu mâna în remiza cu Clinceni, scor 1-1.
„Centralul” Viorel Flueran a comis mai multe greșeli în Clinceni - Botoșani, scor 1-1. Valeriu Iftime îl consideră mai vinovat pe asistentul Florin Păunescu. Finanțatorul celor de la FC Botoșani crede că Ionuț Chirilă a fost mai inspirat decât Marius Croitoru.
„Nu cred că a fost roșu la prima intervenție, era foarte aproape arbitrul, l-a atins doar. Era foarte aproape, nu era de roșu. Dacă îl lovea cu adevărat în gât, cădea. Următorul e galben, este adevărat. L-a călcat involuntar. Al treilea fault e dat de arbitrul de tușă. Dacă a fost o greșeală, a fost a arbitrului de tușă. Bine, principalul a greșit că îl ascultă pe sărăntocul ăla de la tușă.
Sărăntoc sunt și eu că mă uit la televizor tot timpul, că îmi dau cu părerea. Noi am jucat slab aseară, nu l-am văzut pe Ongenda pe teren. Am văzut greșeli la Braun. A fost mai inteligent antrenorul lor decât al nostru. Au fost mai reactivi, mai drăcoși. Ai mei, de la Botoșani, credeau că sunt din altă lume.
Copiii ăștia de la Clinceni vor juca din ce în ce mai bine. La noi am văzut o echipă slabă, prost motivată, niște greșeli de arbitraj, multe ale arbitrului de tușă. Credeam că în 10 ne deschidem capetele, jucăm mai motivat. Noi nu am dat un șut pe poartă. Dacă suntem pe locul doi și nu dăm un șut la poartă împotriva Clinceniului...”, a spus Valeriu Iftime, la Pro X.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
PREZENȚA la vot în județul Botoșani: Zeci de persoane au votat prin urna mobilă
Diana Arici
Nov 24, 2024
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024